Știri verificate
SUA. Universitatea din Virginia a respins înscrierea în noul an universitar, care se va desfășura în format fizic, a peste 200 de studenți deoarece aceștia au refuzat să se vaccineze anti-Covid. Aproximativ 96% din studenții instituției sunt vaccinați.

Franța. Violențe la meciul de fotbal dintre Nice și Marseille. Suporterii lui Nice au intrat pe teren după ce l-au lovit cu o sticlă pe Dimitri Payet, iar acesta a aruncat-o înapoi. Meciul a fost oprit.

-
Marea Britanie. Guvernul va lansa, marți, un program de testare gratuită a populației care are ca obiectiv stabilirea nivelului de anticorpi obținut de persoanele care au fost infectate cu diferite variante ale coronavirusului.

Bolivia. Mai multe incendii de vegetație au ars aproximativ 280 de mii de hectare de pădure protejată prin lege (de două ori suprafața Londrei), la granița de sud-est cu Brazilia.

Coronavirus România. 517 cazuri noi, în ultimele 24 de ore, din 28.568 de teste (1,8%). În același interval, au fost înregistrate 9 decese. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 190.

Administrația Biden a activat Flota Aeriană de Rezervă, ordonând companiilor aeriene americane, în baza unei legislații din timpul Blocadei Berlinului (1948), să participe la repatrierea civililor americani care se întorc din Afganistan.

-
Germania. Cu o lună înainte de alegerile generale, partidul Angelei Merkel (CDU) scade la un minim istoric în sondaje și este ajuns din urmă de social-democrați (SPD).

Miercurea Ciuc. Trenul Iași-Brașov a acroșat un autoturism, în urma impactului luând foc atât mașina cât și locomotiva. Două persoane din autoturism au fost carbonizate, iar cei aproximativ 100 de călători din tren au fost evacuați, nefiind răniți. Circulația este oprită pe Magistrala feroviară 400.

Cei 15 cetățeni români evacuați din Afganistan cu avionul militar trimis de România au ajuns în țară, la Baza Aeriană 90. Cu același avion au fost aduși și patru bulgari.

Raport. Defrișările din Pădurea Amazoniană din Brazilia au afectat în ultimele 12 luni aproape 10.500 de Km pătrați, cel mai mare nivel din ultimii zece ani.

Franța. Al șaselea weekend consecutiv de manifestații împotriva permisului de sănătate. Peste 175 de mii de persoane au protestat în toată țara.

Coronavirus România. 591 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore, din 40.101 teste (1,47%). În același interval, au fost înregistrate 15 decese. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 182.

Australia. Proteste violente la Melbourne, față de intenția autorităților de a reintroduce carantina în tot statul Victoria. Polițiștii au folosit spray-uri cu piper împotriva manifestanților care aruncau cu pietre și alte obiecte. Sute de persoane arestate.

Germania. Poliția a arestat ultimul suspect căutat pentru spargerea spectaculoasă de acum doi ani, de la Muzeul Grünes Gewölbe din Dresda. Bijuteriile datând din secolul al XVIII-lea care au fost furate nu au fost însă recuperate, iar polițiștii nu au niciun indiciu în această privință.

Marea Britanie. Finala EURO 2020, dintre Italia și Anglia, disputată pe Stadionul Wembley, a fost un “eveniment de răspândire accentuată a coronavirusului”, din cauza numărului de noi infectări apărute în urma serii respective.

Kabul. Forțele speciale franceze și britanice au trecut liniile talibane și au intrat în oraș pentru a evacua civilii. Joe Biden spune că americanii au asigurat acoperirea acestor operațiuni, în condițiile unei presiuni în creștere asupra sa pentru o implicare mai mare a forțelor SUA în evacuarea civililor.

Valeriu Gheorghiță: Luăm în considerare notificarea prin SMS a persoanelor vulnerabile, vaccinate deja anti-Covid, în vederea administrării celei de-a treia doze. Platforma online va fi actualizată.

Dolj. Au ars 10 hectare de vegetație, adiacente căii ferate ce străbate localitățile Filiași, Răcarii de Sus, Răcarii de Jos și Brădești. Câmpurile s-au aprins de la scânteile aruncate de un vagon care a circulat cu roțile blocate.

Groenlanda. Pentru prima dată în istorie, a plouat în cel mai înalt punct al insulei, la peste trei mii de metri altitudine. Calota glaciară a pierdut un volum de șapte ori mai mare decât media acestei perioade a anului.

SUA. Președintele Joe Biden afirmă că el și soția sa intenționează să se vaccineze anti-Covid cu o a treia doză. Recent, autoritățile au lansat planul de imunizare cu a treia doză pentru populația care a primit schema inițială în urmă cu cel puțin opt luni.

