Știri verificate
Ion Țiriac a vândut Turneul de tenis de la Madrid grupului IMG, unul din marii jucători de pe piața evenimentelor și competițiilor sportive. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită.

Târgu Mureș. Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, anunță că se pregătește să oprească temporar producția, din cauza scumpirii energiei și gazelor.

-
Coronavirus România. Numărul pacienților de la ATI scade sub 900, pentru prima oară din septembrie. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat cel mai mic număr de decese zilnice (54) din ultimele trei luni. Rata de pozitivare, 4,7% (803 cazuri din 17.105 teste). Doar județul Arad mai este în zona galbenă.

Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și vânt, în sudul și estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, precum și la munte, de mâine dimineață până miercuri la ora 18. În restul țării, precipitații sub formă de ploi și lapoviță.

China. Acțiunile dezvoltatorului imobiliar Evergrande au deschis ziua la minimul ultimilor 11 ani, în scădere cu -12%, după ce compania a afirmat că “nu are nicio garanție că va putea plăti datoriile de miliarde de dolari”.

Myanmar. Prima condamnare pentru fosta lideră democrată, arestată în urma loviturii de stat a armatei din februarie. A primit patru ani de închisoare, sub acuzația de incitare la revolte publice și încălcarea restricțiilor anti-Covid.

-
Belarus pretinde că un elicopter ucrainean a intrat în spațiul său aerian și a emis o notă oficială de protest. Ucraina neagă că un astfel de incident ar fi avut loc.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 54 de decese și 803 cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 de ore. Buletinul complet, în jurul orei 13.

Austria pregătește introducerea vaccinării obligatorii, din februarie. Potrivit presei locale, proiectul de lege prevede amenzi de până la 3.600 de euro anual pentru persoanele care refuză vaccinarea.

România va cere un test RT-PCR tuturor călătorilor care vin din afara UE, dacă sunt vaccinați. Dacă nu sunt vaccinați, suplimentar, trebuie să stea în carantină 10 zile. Cei care vin din țările UE pot intra cu certificatul verde, iar dacă nu au un astfel de document vor sta 10 zile în carantină.

Numărul vaccinărilor zilnice continuă să scadă, în ciuda apelului autorităților. Doar 32 de mii de injecții azi, cel mai mic nivel din 27 septembrie, cu excepția celui din Ziua Națională.

SUA. Un congresman republican a postat o fotografie de familie în care el, copiii și soția afișează arme, într-un decor de Crăciun. Gestul, la câteva zile după atacul armat dintr-o școală din Michigan, în care au murit patru adolescenți.

Bruxelles. Marș împotriva restricțiilor epidemice, la care participă câteva mii de persoane, marcat de câteva incidente. Poliția a folosit un tun cu apă pentru a-i calma pe protestatarii care au aruncat cu petarde.

Coronavirus România. Numărul zilnic al cazurilor a intrat sub o mie (916) pentru prima dată din 30 august, pe fondul unui număr relativ redus de teste,19.084 (4,8% pozitive). Continuă să scadă și numărul pacienților la ATI (910). Între cei 73 de pacienți care au decedat în ultimele 24 de ore, o persoană de 30 de ani, vaccinată.

Avertizare meteorologică de vreme rea, în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, de duminică seara până luni la prânz. Cod Galben în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700, unde va ninge viscolit, iar vântul va depăși la rafală 70-80 km/h.

Rusia acuză NATO că un avion de recunoaștere al alianței a pus în pericol pasagerii unei curse Aeroflot, care zbura de la Tel Aviv la Moscova, deasupra Mării Negre. Pretinde că aeronava rusă și-a schimbat altitudinea pentru a evita un dezastru.

Poiana Brașov. Pilot de parapantă, căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 30 de metri, după ce s-a agățat în cablurile telegondolei. Potrivit salvatorilor, victima este conștientă, cu dureri lombare și va fi coborâtă la baza pârtiei.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 78 de decese, dintre care cinci anterioare. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 916 cazuri noi. Buletinul complet, în jurul orei 13.

Indonezia. Cel puțin 13 persoane au murit și peste 50 sunt rănite, în urma erupției vulcanului Semeru, din insula Java.

Viena. Peste 40 de mii de protestatari au mărșăluit sâmbătă, într-o demonstrație împotriva restricțiilor impuse de autorități dar și a intenției de a introduce vaccinarea obligatorie din februarie.

