Știri verificate
SUA. Louisiana devine primul stat american care obligă toate școlile publice să afișeze în sălile de clasă cele 10 porunci biblice, începând din 2025.

Analiză BBC. În ciuda declarațiilor de prietenie dintre Putin și Kim Jong-un, relațiile fiecăruia dintre ei cu China sunt mult mai importante. Există informații că Xi Jinping este iritat de vizita președintelui rus în Coreea de Nord, în condițiile în care ambele țări depind de puterea financiară și de armamentul chinez.

-
Raport. Consumul global de combustibili fosili și emisiile de carbon au atins un record istoric în 2023, depășind vârfurile de dinainte de pandemie. În timp ce SUA și Europa par a se fi înscris pe o pantă descendentă, China și India compensează printr-o creștere a utilizării cărbunelui, petrolului și gazelor.

Ucraina. Două balene beluga au fost evacuate de la acvariul din Harkov, aflat sub bombardamentele rusești. Aduse pe cale terestră până la Chișinău, mamiferele au fost preluate de un avion și transportate la Valencia, în Spania.

Comisia Europeană evaluează că Franța și alte șase țări din UE ar trebui supuse unor proceduri pentru reducerea deficitelor. Negocierile între Bruxelles și Paris ar putea fi, însă, încurcate de rezultatul alegerilor anticipate.

Ilya Sutskever, care a renunțat luna trecută la poziția de cercetător-șef al OpenAI, anunță că își va face o nouă companie în domeniu, despre care spune că “va pune pe primul loc siguranța, în detrimentul presiunilor comerciale”.

-
SUA. Los Angeles interzice folosirea telefoanelor mobile în școli, începând din ianuarie 2025, pe motiv că distrag atenția elevilor, le provoacă anxietate și facilitează bullying-ul.

FT. Companiile din Silicon Valley își intensifică controalele de securitate ale personalului, din cauza îngrijorărilor legate de spionajul chinezesc și riscul crescut de furt de proprietate intelectuală.

Marea Britanie. Activiștii de mediu au vandalizat monumentul Stonehenge, pulverizând pietrele cu vopsea portocalie. Solicită guvernului britanic un plan pentru oprirea extracției și arderii petrolului, gazului și cărbunelui, până în 2030.

România cumpără 54 de obuziere autopropulsate pe șenile K9 Thunder, de la compania sud-coreeană Hanwha Aerospace. Tranzacția depășește 920 de milioane de dolari.

Astronomii au observat, pentru prima dată, “trezirea” unei găuri negre, aflate la 360 de milioane de ani-lumină de Pământ. A început, brusc, să consume materia din jurul său și să strălucească.

Constanța. Trafic oprit între Eforie Nord și Eforie Sud (pe DN 39), în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme. Trei persoane sunt rănite.
Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, trimiși în judecată pentru că au încheiat contracte cu o firmă de pază fără licență și au îngreunat cercetările DNA. Pe lângă ei, mai sunt vizați secretarul general și doi consilieri.

Rusia și Coreea de Nord au încheiat un amplu acord de colaborare strânsă, care prevede inclusiv ajutor reciproc în cazul în care una dintre țări este atacată.

Capsula Boeing Starliner va reveni pe Pământ cu aproximativ două săptămâni întârziere, din cauza unor defecțiuni la propulsoare și a scurgerilor de heliu. Problemele au fost identificate încă din momentul în care capsula zbura spre Stația Spațială.

Meteorologii au extins până mâine avertizarea de caniculă pentru toată țara, cu excepția nordului Moldovei. Cod Portocaliu, cu temperaturi de până la 38 de grade, în sudul, centrul și vestul țării.
McDonald’s pune capăt unui experiment de trei ani, în care a încercat să introducă inteligența artificială în preluarea comenzilor, în 100 de restaurante “Drive-thru” din SUA. AI a avut dificultăți de interpretare a diferitelor accente și dialecte, ceea ce “a afectat acuratețea comenzilor”.

Arabia Saudită. Cel puțin 577 de credincioși musulmani au murit în ultimele zile, în timpul pelerinajului anual la Mecca, din cauza temperaturilor care s-au apropiat de 52 de grade Celsius. Numărul deceselor este mai mult decât dublu față de anul trecut.

Armata israeliană a aprobat planurile operaționale pentru o ofensivă în Liban și a luat decizii privind “accelerarea pregătirilor în teren”. Nu a oferit alte detalii.

Germania. Oficialii din domeniul securității avertizează că grupările teroriste ar putea pune la cale un atac de tipul celui de la sala de concerte din Moscova, pe fondul desfășurării Campionatului European de fotbal.

