Știri verificate
Afganistan. Aproximativ 50 de oameni au murit și peste 70 au fost răniți, în două accidente rutiere petrecute pe secțiuni diferite ale aceleiași autostrăzi, în sud-estul țării. În ambele au fost implicate autobuze.

București. Incendiu, joi dimineață, la subsolul spitalului Colentina (Pavilionul H). Până la ora 7, focul a fost lichidat. Opt pacienți au fost evacuați și nu sunt victime, dar corpul spitalului este ventilat. Circulație îngreunată pe bd. Ștefan cel Mare.
-
Franța acuză Rusia că desfășoară o campanie, la nivel european, de manipulare a influencerilor de pe rețelele de socializare, pentru a răspândi propagandă pro-rusă. Ministrul francez de Externe citează cazurile alegerilor din România și Moldova și spune că, și în Franța, nouă dintre creatorii digitali cu mulți abonați “au acceptat oferta rușilor”.

Spania. Guvernul vrea să oblige platformele online și influencerii să publice corecturi la postările cu informații care se dovedesc a fi false. A inițiat un proiect de lege în acest sens.

Donald Trump continuă batjocura la adresa Canadei și a prim-ministrului Justin Trudeau. Afirmă că transformarea țării vecine în stat american “ar fi o idee grozavă”.

Craiova. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un service auto de pe strada Popoveni. Arde o suprafață de 600 de metri pătrați. Nu sunt victime, iar autoritățile au avertizat populația prin sistemul Ro-Alert.
-
PSD, PNL și UDMR spun că cele opt măsuri cerute de USR sunt un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare: “Am luat act de refuzul partidului de a manifesta o atitudine constructivă și responsabilă”.

SUA. Banca centrală a redus dobânda de referință cu un sfert de punct procentual. Anticipează că anul viitor va efectua două reduceri, cu una mai puțin decât în acest an.

SUA. Curtea Supremă va dezbate pe 10 ianuarie recursul TikTok privind vânzarea sau interzicerea acesteia, care se aplică din 19 ianuarie. Compania chineză ByteDance a invocat încălcarea Primului Amendament, care garantează libertatea de exprimare.

Raport al departamentului SUA de energie, după ce Trump a promis să reintroducă licențele de export de GNL “pentru a domina piața globală”: Creșterea exporturilor de gaz lichefiat riscă să producă o majorare internă a prețurilor și să sporească emisiile de gaze cu efect de seră.

Klaus Iohannis avertizează că “interferența malignă a Rusiei” în procesul electoral din România a fost “subtilă și complexă”. Precizează că CSAT a fost convocat după ce state aliate au semnalat ingerințe străine în alegeri. Cere îmbunătățirea legislației electorale, inclusiv la nivel european, deoarece TikTok a ignorat BEC și a refuzat să oprească campania online a lui Călin Georgescu.

O instanță britanică a pus sechestru pe 2,8 milioane de lire sterline, din conturile fraților Tate. Aceștia nu au plătit impozite pe venituri de 21 de milioane de lire din afaceri în mediu online, derulate inclusiv pe platforme cu conținut pentru adulți.

SUA. FBI îndeamnă locuitorii din statul New Jersey să nu încerce să doboare sau să mai orbească cu lasere aparatele de zbor care par suspecte, deoarece riscă să țintească spre avioanele comerciale și să provoace accidente.

Marea Britanie. Inflația anuală a urcat la 2,6% în noiembrie. Este a doua lună consecutivă de creștere, ceea ce poate determina Banca Angliei să nu mai reducă dobânda de referință la următoare ședință de politică monetară.

Bursa de Valori București scade, după ce agenția Fitch a revizuit de la “stabil” la “negativ” perspectiva economică a României. Indicele BET se depreciază cu aproape -2%.

Moscova. Autoritățile au reținut un cetățean uzbec, bănuit că este cel care a plasat bomba ce l-a ucis pe generalul Igor Kirillov. Susțin că suspectul a fost recrutat de serviciile ucrainene, care i-au promis în schimb 100 de mii de dolari.

Analiză Telegraph. Eliminarea armelor nucleare tactice ale SUA de pe continentul european, în urmă cu 40 de ani, lasă NATO puțin pregătită de o eventuală escaladare rusească. Pe măsură ce descurajarea convențională nu mai este suficientă, lipsa acestei capacități nucleare este, de fapt, cea care pune Occidentul în pericol.
Agenția Internațională de Energie estimează că omenirea a utilizat o cantitate record de cărbune în acest an, de 8,7 miliarde de tone, și va râmâne la un nivel similar în anii următori. Cererea a scăzut în SUA și UE, dar a crescut în China și India.

Google DeepMind a lansat un instrument de inteligență artificială capabil să genereze videoclipuri 4K, mai lungi de două minute. Laboratorul spune că producțiile respectă fidel mișcările din realitate și alte elemente complexe de fizică.

UE a amendat Meta cu 250 de milioane de euro, pentru că o breșă de securitate din 2018 a permis hackerilor să aibă acces la datele personale a trei milioane de conturi din Europa. Problema a fost remediată la acel moment.

