Știri verificate
Germania. Fostul cancelar Gerhard Schröder dă în judecată Bundestagul, pentru a-și recupera privilegiile pierdute după ce a refuzat să se delimiteze de Vladimir Putin odată cu invadarea Ucrainei.
Roger Federer nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza accidentării suferite la genunchi. Anunță că a început deja procesul de recuperare ”pentru a reveni în circuit spre finalul verii”.
-
Tenis. Simona Halep anunță oficial că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros, din cauza unei accidentări la gamba stângă.
Consumul populației în țările UE a recuperat în februarie față de ianuarie, dar a rămas cu -2,2% sub perioada similară a anului trecut.
Raport ONU. Impactul pandemiei asupra economiei mondiale va fi dublu față de criza financiară de acum zece ani. Aceasta va înregistra o recuperare modestă, de 4,7%, în acest an.
Rusia susține că economia sa se recuperează mai repede decât cele occidentale, în ciuda pachetului de sprijin semnificativ mai mic. Oficialii spun că impactul pandemiei ar fi fost neglijabil dacă nu ar fi fost războiul prețului țițeiului cu OPEC.
-
Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro. Vizează peste 21 mld. de euro pentru infrastructură, tranziție verde și schimbări climatice, dar și 6 mld. euro pentru investiții în școli și spitale.
Comisia Europeană ia în calcul emiterea de obligațiuni de pandemie (SURE), pentru a putea asigura finanțarea programelor de recuperare economică ale țărilor membre.
