Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook Partidul Social Democrat îi cere președintelui ,,să rezolve situația ministerelor blocate”. PSD spune că situația afectează imaginea României la nivel european.

,,România urmează să preia preşedinţia Consiliului UE cu o situaţie nefericită de blocaj la două ministere importante. Îi cerem Președintelui să lase deoparte vendetele politice și să deblocheze această situație care afectează profund imaginea României la nivel european”, se arată în mesajul publicat de partid.

https://www.facebook.com/psdbiroupresa/posts/1514740428671066

În ultima ședință de Guvern premierul Dăncilă a declarat că Klaus Iohannis vrea blocarea activității Executivului: ,,Președintele mi-a comunicat că nu va da curs propunerilor pentru ministerul Dezvoltării și ministerul Transporturilor”.

Reamintim că, Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Guvernului privind un conflict constituțional, după ce Klaus Iohannis nu a acceptat remanierea guvernamentală și a amânat numirea miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării Regionale.

PSD a propus anterior remanierea mai multor miniștri, dar Iohannis a acceptat doar o parte dintre propuneri. refuzat numirea Olguței Vasilescu la ministerul Transporturilor, după ce a emis decretul de revocare a acesteia de la ministerul Muncii, și numirea lui Ilan Laufer la ministerul Dezvoltării Regionale.

Ilan Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism și a anunțat că va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât considera că președintele l-a refuzat din cauza faptului că este evreu.

După refuzul lui Klaus Iohannis, PSD a anunțat că o susține în continuare pe Olguța Vasilescu pentru o funcție de ministru și că o propune la ministerul Dezvoltării Regionale, iar la Transporturi a fost desemnat Mircea Drăghici, deputat și trezorierul partidului. Acesta din urmă este cercetat penal într-un dosar deschis de Parchetul General, cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii primiți de PSD cu titlul de subvenție de la stat.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday