Curtea Constituțională a României (CCR) admite sesizarea Guvernului privind un conflict constituțional, după ce Klaus Iohannis nu a acceptat remanierea guvernamentală și a amânat numirea miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării Regionale.

Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

“1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României și a constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui României de a emite decretele de revocare din funcție a doi miniștri și/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcțiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniștri;

2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru;

3. Președintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului şi Preşedintelui României.”

Reamintim că pe 7 decembrie, Premierul Dăncilă a anunțat că Executivul a sesizat Curtea Constituțională, deoarece președintele Iohannis întărzie numirea noilor miniștri ai Dezvoltării Regionale și Transporturilor. Aceasta a declarat că “Ne vedem obligați să facem această sesizare la CCR pentru că avem în față o perioadă foarte grea, o perioadă în care Guvernul trebuie să se prezinte așa cum trebuie pentru a avea o președinție a UE de succes”.

Iohannis a anunțat că nu va lua o decizie în privința numirii noilor miniștri până după decizia Curții Constituționale: „Dacă s-a ajuns în această fază, să se cheme CCR să stabilească ce avem de făcut, bineînțeles că voi aștepta decizia CCR, apoi voi acționa constituțional”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday