Știri verificate
Marea Britanie. Un emigrant român a fost condamnat la trei luni de închisoare, după ce a postat pe Tik Tok un filmuleț în care s-a prefăcut că este urmărit de extremiști, în timpul răscoalelor de săptămâna trecută. Magistrații au considerat că a încercat să instige la ură rasială.
Craiova. Accident între două autoturisme și un camion, marți dimineața, la ieșirea spre Slatina, în zona aeroportului. Două persoane rănite, dintre care una este încarcerată. Se circulă dirijat.
-
Studiu. Cercetătorii au detectat, pentru prima dată, semne ale prezenței apei în stare lichidă pe Marte, la 10-20 km adâncime. Au măsurat viteza undelor a peste 1.300 de cutremure și au determinat că, foarte probabil, ele se propagă prin apă.

Aproape 48 de mii de persoane au murit, anul trecut, în Europa din cauza valurilor de căldură. Emisiile de dioxid de carbon au fost o cauză importantă care a dus la creșterea temperaturilor.

SUA, UK, Franța și Germania cer Iranului “să renunțe” la amenințarea cu un atac asupra Israelului. Statele sprijină reluarea negocierilor pentru pace în Gaza.

Război Rusia-Ucraina. Armata Ucraineană anunță oficial că are sub control o mie de km pătrați din regiunea rusă Kursk. Mai devreme, Putin a recunoscut că aproape 30 de localități ruse sunt sub control ucrainean. Este posibil ca numărul acestora să fie deja mult mai mare.

-
Oamenii de știință au creat un tip de “insulină inteligentă”, ce răspunde în timp real la fluctuația nivelului de zahăr din sânge. Odată administrată (săptămânal, nu zilnic), rămâne inactivă în organism și acționează doar când este necesar.

Analiză FT. Algoritmul TikTok trimite utilizatorilor notificări de știri false, inclusiv de tip “Breaking News”, cum ar fi avertizări de tsunami sau anularea concertelor lui Taylor Swift. Stârnește astfel îngrijorări tot mai mari despre capacitatea de dezinformare pe care o are aplicația.

Elevii vor putea să-și vadă lucrările, înainte de a depune contestații, la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un ordin în acest sens.

Londra. Poliția a arestat un bărbat care a înjunghiat o fată de 11 ani și o femeie, în piața Leicester. UPDATE: Atacul nu este considerat unul de natură teroristă.
Trafic blocat la ieșirea din Galați către Brăila (DN 2B), din cauza unui accident între două autoturisme. Trei persoană au fost duse la spital.
Ucraina. Un adjunct al ministrului Energiei a fost reținut pentru corupție. A primit mită 500 de mii de dolari pentru a permite transferul echipamentelor miniere ale unei companii publice de exploatare a cărbunelui din Donețk (zonă de război) către alte mine din vestul țării.

Vladimir Putin amenință că Ucraina va primi “un răspuns pe măsură”, pentru operațiunile din regiunile rusești de graniță, despre care spune că au rol de a opri avansul Armatei Ruse în Donbas.

Inflația crește la 5,4%, după ce intrase luna trecută sub 5%, un pas semnificativ înapoi în încetinirea prețurilor. Este pentru prima dată, din ianuarie, când inflația revine pe creștere, iar cauza o constituie accizele la carburanți, precum și facturile la gaze și electricitate.

Pentagonul dezvăluie public, într-un gest rar, că trimite un submarin în Orientul Mijlociu, pentru descurajarea unui posibil atac al Iranului asupra Israelului. Totodată, ordonă portavionului USS Lincoln să-și accelereze deplasarea în regiune.

Avertizare de caniculă pentru jumătate de țară, în următoarele zile. Cod Portocaliu în sudul și vestul țării, unde temperaturile vor atinge marți 40 de grade.
Sondaj FT. Mai mulți americani au încredere în Kamala Harris decât în Donald Trump, în privința administrării economiei. Totuși, 60% dintre ei cred că ea ar trebui să schimbe politicile Administrației Biden.

Australia. Un elicopter s-a prăbușit pe acoperișul hotelului Hilton din Cairns, un resort de coastă din nord-estul țării. Sute de turiști s-au evacuat din cauza incendiului declanșat, iar pilotul aparatului a murit.

Brașov. Accident cu șapte mașini între Brașov și Târgu Secuiesc (DN 11), în apropiere de Prejmer, în urma căruia două persoane sunt rănite. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.
Spectacol grandios la închiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. UPDATE. SUA au obținut cele mai multe medalii, 126, dintre care 40 de aur. China este pe locul al doilea, cu 91 de medalii (40 de aur). România încheie competiția pe locul 23, cu nouă medalii.

