Sondajul a fost realizat pentru Financial Times (FT) și Universitatea Ross School of Business din Michigan, online, în perioada 1-5 august, pe 1.001 de alegători. Este primul, de când au început monitorizările legate de economie, anul trecut, care arată că alegătorii au mai multă încredere în candidatul democrat la Casa Albă decât în cel republican. 

Sondajul arătă că deși 41% dintre americani au în continuare mai multă încredere în fostul președinte, Donald Trump, în ceea ce privește rezolvarea problemele economice, 42% dintre alegători consideră că Harris ar fi mai potrivită pentru administrarea economiei, cu 7% mai mult față de procentul atribuit lui Biden, luna trecută.

Erik Gordon, profesor la Universitatea Ross School of Business, a spus că rezultatele sondajului arată pe de o parte cât de bine se descurcă Harris și, pe de altă parte cât de rău se descurca Biden. În ciuda creșterii gradului de ocupare a forței de muncă pe parcursul mandatului lui Biden, o parte însemnată a alegătorilor consideră inflația cea mai mare îngrijorare. De altfel, sondajul arată că doar 19% din respondenți consideră că situația economică actuală este mai bună decât cea din 2021, când Joe Biden a preluat funcția de președinte. 

Dincolo de aceste aspecte, sondajul a evidențiat și faptul că Kamala Harris ar putea să se distanțeze de politicile lui Biden, când vine vorba de problemele economice. Aproximativ 60% dintre respondenți sunt de părere că Harris ar trebui ori să se rupă de politicile economice actuale ale Administrației Biden, ori “să facă schimbări majore” în privința lor.

Kamala Harris a avut parte și de o popularitatea mai mare în rândul alegătorilor decât Biden. 46% dintre respondenți au declarat că sunt mulțumiți de activitatea pe care o are ca vicepreședinte, în timp ce 41% au transmis că apreciază activitatea actualului președinte. 

Totuși, îngrijorările economice prezente în rândul electoratului l-ar putea avantaja pe Trump, arată FT. Doar unul din patru respondenți consideră că condițiile economice sunt “excelente” sau “bune”, iar 42% au declarat că ar fi “mult” sau “oarecum” mai bine dacă Trump ar câștiga. De partea cealaltă, 33% din respondenți cred că ar fi “mult” sau “oarecum” mai bine dacă câștigă Harris. 

Când vine vorba despre aspecte economice punctuale, precum comerțul, Trump este mai bine plasat decât Harris. Concret, 43% din respondenți au mai multă încredere în fostul președinte pentru gestionarea relațiile economice cu China, în timp ce 39% din respondenți o susțin pe Harris în privința acestui aspect. 

Sursă: Financial Times

Foto: American © Tennesseewitney | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday