Știri verificate
Caz de sclavie cu minori în județul Arad. Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, sub acuzațiile că și-a lovit și și-a obligat cei doi copii să muncească la o stână de oi, timp de mai mulți ani.

DNA a plasat sub control judiciar trei neurochirurgi de la Spitalul Militar din București, bănuiți că luau mită pentru a face consultații și operații. Printre ei se numără și șeful secției, care lua până la o mie de lei de la militari, pentru a-i ajuta să se pensioneze anticipat, pe criterii medicale.

-
Bacalaureat 2025. Rata de promovare, înainte de contestații, este de 74,3%, cu peste două puncte procentuale mai mică decât anul trecut. Pentru prima dată, elevii pot solicita să vadă lucrarea înainte de depunerea contestației.

Peste 150 de cetățeni români și membri ai familiilor lor au fost evacuați din zona de conflict din Orientul Mijlociu. Cei mai mulți au ajuns deja în România din Egipt, în această dimineață, cu ajutorul a două aeronave militare.

Prețul țițeiului european a urcat la 77 de dolari/baril, în contextul războiului din Orientul Mijlociu și al riscului tot mai mare de blocare a livrărilor prin Golful Persic. Tot pe acolo vin și o bună parte a livrărilor de gaze lichefiate pentru Europa, iar cotația acestora a urcat cu aproape 20% în ultima săptămână.
UE limitează posibilitatea companiilor chineze de a vinde echipamente medicale (aparatură, haine) în cadrul licitațiilor publice organizate de statele membre. Acestea nu mai pot participa la procedurile de achiziție dacă valoarea contractului depășește cinci milioane de euro.

-
Reuters: Iranul i-a spus trimisului special al SUA că se va întoarce la masa negocierilor, pe tema programului nuclear, doar dacă Israel își va opri bombardamentele. SUA vor decide “în următoarele două săptămâni” în privința unor posibile acțiuni.

Meta a informat autoritățile europene că nu va implementa reclame în aplicația WhatsApp pe teritoriul Uniunii, până în 2026.

Sorin Grindeanu spune că negocierile de formare a guvernului sunt în blocaj. Nu mai sunt clare nici măsurile fiscale, nici acordul politic privind rocada guvernamentală. PSD a anulat votul intern care ar fi trebuit dat mâine pentru intrarea la guvernare.

Racheta Starship a explodat la sol, în timp ce era pregătită pentru al zecelea zbor de test. Nu au fost victime, dar pe cerul Texasului a fost vizibilă o minge de foc. SpaceX a identificat “o anomalie majoră”.

Parchetul European anchetează Ministerul Apărării din Slovacia, pentru că a deturnat ajutor militar destinat Ucrainei în valoare de 7,4 milioane de euro. Opt persoane, dintre care patru funcționari publici, au fost reținute.

Spania solicită “o scutire” de la alocarea a 5% din PIB pentru apărare, o țintă care este de așteptat să fie adoptată oficial de NATO, la summitul de săptămâna viitoare. Premierul socialist spune că țara sa ar fi nevoită fie să majoreze taxele fie să se împrumute.

Analiză. Cercetătorii avertizează că bugetul pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius se va epuiza în doi ani, timp insuficient pentru reducerea necesară a emisiilor de dioxid de carbon. Depășirea pragului va amplifica fenomenele meteo extreme.

Război în Ucraina. Armata Ucraineană a respins săptămâna aceasta un asalt mecanizat al rușilor, care au încercat să încercuiască un oraș aflat la nord de Donețk. Peste 20 de vehicule blindate rusești au fost distruse.

Bloomberg: Microsoft vrea să concedieze încă câteva mii de angajați, cei mai mulți din departamentele de vânzări, într-un efort de a compensa investițiile masive pe care le plănuiește pentru dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor AI.

Germania. Chiriile din marile orașe s-au dublat, în ultimii zece ani, în ciuda legislațiilor locale care au încercat o plafonare a acestora. La Berlin, creșterea față de 2015 este de 107%.

Război în Orientul Mijlociu. Israelul a atacat reactorul nuclear cu apă grea de la Arak, în această dimineață. Iranienii au răspuns cu un val de rachete balistice, lovind direct cel mai mare spital din sudul Israelului. Explozii raportate la Tel Aviv și Ierusalim.

Studiu. Experți americani în pediatrie au determinat că o treime dintre copiii de 11 ani sunt dependenți de telefoane mobile, rețele sociale și jocuri video. Dezvoltă o predispoziție mult mai mare la probleme de sănătate mintală și chiar comportament suicidar, decât cei ce folosesc tehnologia cu moderație.

Război în Orientul Mijlociu. Departamentul de Stat al SUA pregătește zboruri de evacuare pentru cetățenii americani din Ierusalim. Președintele Trump spune că i-a transmis lui Vladimir Putin că ar trebui să rezolve mai întâi războiul din Ucraina, înainte de a se oferi să medieze alte conflicte.

Asociația producătorilor și importatorilor de autoturisme condamnă decizia de suspendare a programului Rabla 2025, despre care spune că destabilizează piața auto și încrederea în autorități. Cere guvernului să-l reia cât mai curând posibil.

