Știri verificate
Helmut Duckadam a încetat din viață, la vârsta de 65 de ani. Legendă a fotbalului românesc, fostul portar al Stelei suferea de o afecțiune la inimă și fusese operat recent.
Siria. Zeci de civili uciși, în urma intensificării bombardamentelor efectuate de aviația rusă și cea siriană în nordul țării, la scurt timp după ce rebelii au anunțat că au ocupat aproape în totalitate Alep.

-
Circulația va fi închisă pe autostrada A3 București – Ploiești, luni și marți noapte, între kilometri 43 și 68 (de la nodul rutier Gherghița până la centura Ploiești) pentru desfășurarea unor lucrări la nodul rutier Dumbrava din autostrada A7.
Analiză. Ascensiunea extremei drepte în România se încadrează în peisajul politic european. În Franța și Polonia, extremiștii au câte 40% din parlament, iar în Austria 30%. Dacă aceste țări au reușit izolarea lor în afara guvernării, în Italia și Olanda au preluat puterea, fără a avea totuși simpatii fățișe pentru Rusia.
Polonia a detectat duminică o scurgere la conducta Drujba, care transportă petrol din Rusia către Europa. Operatorul conductei spune că aprovizionarea nu a fost afectată. Nu este clar dacă a fost un act de sabotaj.

SUA. Președintele Joe Biden l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, găsit vinovat, în cursul acestui an, pentru deținere ilegală a unei arme de foc și evaziune fiscală.
-
Primele reacții ale liderilor politici. Simion – “Asta-i pohta ce-am pohtit. PSD și PNL sunt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor”. Ciolacu – “PSD va rămâne garantul echilibrului”. Lasconi – “Roboții ruși de pe TikTok n-au cum să ne distrugă democrația”.
Rusia alocă o treime din bugetul anual al țării pentru cheltuieli militare, în perioada 2025-2027. În ciuda sumei record, modul în care banii sunt cheltuiți este, în bună măsură, ținut secret.

Alegeri parlamentare 2024. Pragul de 50% a fost depășit, însă ritmul votării este similar cu cel de acum o săptămână. La ora 20, prezența totală era de 51,17%. În țară au votat cu un milion mai multe persoane în urban decât în rural, însă în Diaspora numărul total este mai mic.

Sub presiunea celui mai mare grup politic din Europa, Comisia Europeană caută o soluție de anulare a măsurii privind interzicerea vânzării de automobile cu motoare pe combustie, din 2035. Producția acestora ar urma să fie permisă, dar cu condiția folosirii biocombustibililor sau a unor “alternative cu emisii scăzute”.

Analiză CNN. Extrema dreaptă din Europa a salutat victoria lui Donald Trump, considerând că și-a asigurat un aliat puternic în noul președinte al SUA. Totuși, planurile lui Trump diferă în anumite puncte esențiale de cele ale populiștilor europeni.

Președintele Iohannis și-a cerut public scuze în mesajul de Ziua Națională: Știu că am făcut greșeli și pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Rezultatele alegerilor de acum o săptămână ne-au adus într-un moment de cumpănă. În contextul creșterii alarmante a extremismului, a populismului și a dezinformării, este important să respingem ferm, prin vot, discursul fals pacificator, care ascunde o viziune anti-europeană.

Robotul da Vinci Xi – o inovație de vârf care învinge cancerul colorectal. Dr. Bogdan Barta, Regina Maria: “Toate gesturile chirurgicale devin mult mai precise datorită instrumentelor robotului și faptului că imaginea este mărită de până la douăzeci de ori”. (P)
Analiză Politico. Pentru TikTok este momentul adevărului. Sesizată de autoritățile române, Comisia Europeană verifică acuzațiile de interferență electorală ale platformei chineze. Totuși, investigația se desfășoară discret, pentru că nici Bruxellesul nu vrea să se amestece într-un vot național.

Siria. UPDATE: Armata confirmă că rebelii (inclusiv foști membri Al-Qaeda) au demarat o amplă ofensivă și au pătruns adânc în orașul Alep, pentru prima oară după opt ani. Bombardamente ale avioanelor rusești și siriene asupra orașului.

Sibiu. Doi turiști au fost surprinși de o avalanșă și aruncați peste stânci, în zona Bâlea Lac. O femeie a fost complet îngropată sub zăpadă și salvată de angajații unui hotel din zonă, iar un bărbat a suferit fractură de gleznă. Ambii au fost transportați la spital.
Agenția Spațială Europeană pregătește o misiune inovatoare, prin care vrea să creeze mici eclipse artificiale de soare, pentru a observa coroana și atmosfera solară. Cele două nave spațiale ale proiectului Proba-3, Coronagraph și Occulter, vor fi lansate miercuri de la Centrul Spațial din India.

Cod Galben de vânt puternic în jumătatea de sud a țării, valabil până duminică seară. Viteza, la rafală, poate ajunge la 50-60 km/h. La munte va ninge viscolit.
Kosovo. O explozie a avariat un canal de apă ce alimentează două centrale pe cărbune, unde este produsă energia electrică pentru o mare parte a țării. Autoritățile acuză “un act terorist” din partea Serbiei.

Georgia. A doua zi de proteste, după ce partidul de guvernământ a suspendat discuțiile privind aderarea la UE, până în 2028. Mii de persoane s-au adunat în fața parlamentului din Tbilisi.

