Știri verificate
Maia Sandu declară, pentru prima dată, că ar vota pentru reunirea Moldovei cu România, pentru că “devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană”. Dar, pentru că nu există o majoritate care să sprijine unirea, “aderarea la UE este un obiectiv mult mai realist”, a adăugat ea.

Automobile Dacia, Renault și alte șase companii din industria auto au fost amendate cu 32 de milioane de euro. Consiliul Concurenței a constatat că s-au înțeles pentru a nu concura pentru recrutarea angajaților. Automobile Dacia a primit cea mai mare sancțiune, de 16 milioane de euro.

-
Australia. Meta a șters peste jumătate de milion de conturi de Facebook, Instagram și Threads, ale utilizatorilor cu vârste de sub 16 ani, pentru a se conforma noii legislații privind rețelele sociale.

SUA. Procurorii federali au deschis o anchetă penală împotriva guvernatorului Rezervei Federale, privind costurile de renovare a două clădiri istorice ale Fed. Oficialul respinge acuzațiile, despre care spune că sunt o urmare a refuzului de a reduce dobânda de referință, la cererea lui Trump.

Asociația ”Forumul Judecătorilor” reclamă derapaje grave și atacuri verbale la adresa magistraților care au semnalat problemele din Justiție, unele chiar din partea unor membri CSM. Anunță că va sesiza “organismele internaționale relevante” și îi cere președintelui Dan să intervină.

Programul Tezaur. Ministerul de Finanțe a lansat prima emisiune din acest an de titluri de stat pentru populație. Scadențele sunt la 1, 3 și 5 ani, iar dobânzile anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%.

-
Comisarul european pentru Apărare propune înființarea unei armate permanente a UE, formată din cel puțin o sută de mii de militari care să înlocuiască, treptat, trupele americane prezente în Europa. Consideră că principalul element care blochează un asemenea demers este “lipsa voinței politice”.

Guvernul britanic anunță Proiectul “Nightfall”, o rachetă balistică tactică, dezvoltată special pentru a fi furnizată Ucrainei în termen de un an de zile. Ar urma să aibă o rază de până la 500 km, ceea ce înseamnă că ar fi capabilă să lovească Moscova. “În loc să negocieze pacea la modul serios, Putin escaladează războiul său ilegal”, a explicat ministrul britanic al Apărării.
Răscoală violentă în Iran. Numărul morților a depășit 500, ca urmare a intervenției brutale a autorităților împotriva demonstranților care cer schimbarea regimului mulahilor, potrivit unei agenții pentru drepturile omului. Președintele american declară că Iranul ar “vrea să negocieze”, fără să fie clar cine sau ce anume.
Globurile de Aur. Miniseria “Adolescence”, produsă de Netflix, și filmul “One Battle After Another” au câștigat cele mai multe premii, câte patru de fiecare. “Hamnet”, despre viața familiei lui William Shakespeare, a fost desemnat cel mai bun film.

UE vrea să introducă clauze cu despăgubiri semnificative de la UK, în cazul retragerii sau nerespectării noilor înțelegeri negociate cu Guvernul Starmer. Încearcă astfel să se protejeze pentru situația venirii la putere a lui Nigel Farage, figură emblematică a Brexitului.
Studiu. Tinerii din generația Z (născuți între 1997 și 2012) au probleme în a-și găsi un loc de muncă. Pandemia le-a afectat dezvoltarea socială, școala nu i-a pregătit pentru a intra pe piața muncii, iar reflexul de a încerca un job ocazional înainte de a deveni angajați s-a atenuat.

Ministrul britanic al Apărării, întrebat dacă ar putea răpi orice lider mondial, spune că l-ar alege pe Vladimir Putin și l-ar trage la răspundere pentru crimele de război săvârșite. Declarațiile, în contextul arestării lui Nicolas Maduro.

Nicaragua. Zeci de prizonieri eliberați, în contextul intensificării presiunilor americane asupra președintelui Daniel Ortega, la o săptămână după ce SUA l-au înlăturat pe Nicolas Maduro de la conducerea Venezuelei.

Incident la granița dintre Ucraina și România. Un polițist ucrainean de frontieră a fost grav rănit, după ce șoferul unui SUV a încercat să forțeze trecerea și să intre ilegal în România, prin Bucovina. În mașină se aflau șapte bărbați, dintre care șase au fost arestați, iar unul este în continuare căutat.

SUA. Proteste de amploare, cu zeci de mii de oameni, la Minneapolis, dar și în numeroase alte orașe, în urma uciderii unei femei de către un agent al Serviciului pentru Imigrație. Au fost distruse hoteluri în care, aparent, sunt găzduiți agenții ICE. În jur de 30 de persoane au fost arestate.

Salvamontiștii au recuperat, în ultimele 24 de ore, un număr record de 123 de persoane rătăcite pe munte, cele mai multe la Voineasa. Au fost transportați la spital 61 de oameni.

Reuters: Aparatul de securitate al Israelului a intrat în stare de alertă ridicată, în anticiparea unei posibile intervenții militare a Statelor Unite în Iran, după represiunea violentă a revoltelor din ultimele zile.

Circulație în condiții de iarnă, cu acumulare de zăpadă, în județele din sudul țării. Se acționează cu utilaje și material antiderapant pe autostrăzi, dar și pe DN 1 București – Brașov, respectiv DN 7 București – Sibiu. În prezent, nu sunt drumuri sau autostrăzi blocate, pe fondul condițiilor meteo.
Londra. Un protestatar s-a urcat pe ambasada Iranului și a dat jos steagul de pe clădire, după care a afișat drapelul monarhiei care a precedat actualul regim de la Teheran. Ulterior, a fost arestat.

