Știri verificate
Marea Britanie. Consumatorii vor plăti facturi mai mari la apă pentru a acoperi costurile lucrărilor de reparare a conductelor și investițiile în reducerea poluării. În următorii cinci ani, costul va fi majorat, în medie, cu 36%.

Elena Lasconi declară că USR își asumă “o guvernare onestă”, dar și că un cabinet minoritar nu este o soluție stabilă. Cere PSD “să prezinte cifre exacte legate de situația bugetului României”.

-
Vladimir Putin a vorbit, pentru prima dată, despre asasinarea generalului Kirillov și a recunoscut că serviciile de informații rusești “au eșuat și au făcut niște gafe foarte grave”.

SUA investighează dacă routerele produse de compania chineză TP-Link, populare și în România, prezintă riscuri la adresa securității naționale. Analizează dacă acestea ar putea fi folosite de hackerii chinezi pentru atacuri cibernetice.

Secretarul american pentru Securitate Internă, al cărui mandat se va încheia luna viitoare, spune că “relația de aversiune” a UE cu companiile tehnologice împiedică o abordare comună în privința reglementării AI.

Vladimir Putin spune că scutul antirachetă al NATO este ineficient în faţa rachetei Oreşnik: ”Să stabilească o ţintă de distrugere, să zicem Kievul, să concentreze acolo toate forţele lor de apărare aeriană şi antirachetă, iar noi vom lovi acolo cu Oreşnik şi vom vedea ce se întâmplă”.

-
Bursa de Valori București scade abrupt după ce Marcel Ciolacu a anunțat că PSD se retrage de la masa negocierilor privind formarea unui guvern. Indicele BET se depreciază cu peste -2,2%.

Președintele Iohannis: ”Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă, guvernamentală și parlamentară. Liderii să se așeze la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede, un guvern care să adopte bugetul. Un guvern minoritar nu este o soluție bună, într-o perioadă de criză”.

Franța. În urma unuia dintre cele mai grave cazuri de viol în masă din istoria recentă, Dominique Pelicot, care și-a drogat și violat soția, timp de un deceniu, împreună cu 50 de alți bărbați, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Marcel Ciolacu anunță că PSD “se retrage de la masa discuțiilor, dar va vota în Parlament un guvern de dreapta, pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma”. Pare a lăsa astfel loc pentru un guvern minoritar, condus de PNL.

SUA. Donald Trump și Elon Musk forțează o criză bugetară pe final de an, care va duce la închiderea temporară a agențiilor federale și a serviciilor publice neesențiale. Trump a îndemnat public Partidul Republican să respingă, cu două zile înainte de termenul limită, o rectificare bugetară care ar fi asigurat finanțarea până în martie.

Afganistan. Aproximativ 50 de oameni au murit și peste 70 au fost răniți, în două accidente rutiere petrecute pe secțiuni diferite ale aceleiași autostrăzi, în sud-estul țării. În ambele au fost implicate autobuze.

București. Incendiu, joi dimineață, la subsolul spitalului Colentina (Pavilionul H). Până la ora 7, focul a fost lichidat. Opt pacienți au fost evacuați și nu sunt victime, dar corpul spitalului este ventilat. Circulație îngreunată pe bd. Ștefan cel Mare.
Franța acuză Rusia că desfășoară o campanie, la nivel european, de manipulare a influencerilor de pe rețelele de socializare, pentru a răspândi propagandă pro-rusă. Ministrul francez de Externe citează cazurile alegerilor din România și Moldova și spune că, și în Franța, nouă dintre creatorii digitali cu mulți abonați “au acceptat oferta rușilor”.

Spania. Guvernul vrea să oblige platformele online și influencerii să publice corecturi la postările cu informații care se dovedesc a fi false. A inițiat un proiect de lege în acest sens.

Donald Trump continuă batjocura la adresa Canadei și a prim-ministrului Justin Trudeau. Afirmă că transformarea țării vecine în stat american “ar fi o idee grozavă”.

Craiova. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un service auto de pe strada Popoveni. Arde o suprafață de 600 de metri pătrați. Nu sunt victime, iar autoritățile au avertizat populația prin sistemul Ro-Alert.
PSD, PNL și UDMR spun că cele opt măsuri cerute de USR sunt un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare: “Am luat act de refuzul partidului de a manifesta o atitudine constructivă și responsabilă”.

SUA. Banca centrală a redus dobânda de referință cu un sfert de punct procentual. Anticipează că anul viitor va efectua două reduceri, cu una mai puțin decât în acest an.

SUA. Curtea Supremă va dezbate pe 10 ianuarie recursul TikTok privind vânzarea sau interzicerea acesteia, care se aplică din 19 ianuarie. Compania chineză ByteDance a invocat încălcarea Primului Amendament, care garantează libertatea de exprimare.

