Decizia a fost luată în contextul războiului din Ucraina și al presiunilor făcute de președintele american Donald Trump pentru ca țările europene să își mărească bugetul pentru apărare. Fondul va acoperi achiziții de armament-cheie, cum ar fi muniție de artilerie, rachete și drone, sisteme de apărare aeriană, aeronave strategice pentru mobilitate militară și sisteme informatice și de inteligență artificială.
Țările UE vor putea astfel să facă împrumuturi de la Bruxelles și cheltuiască pentru sisteme de armament, la propunerea Comisiei Europene făcută la începutul acestui an, care vizează accelerarea reînarmării continentului. De asemenea, UE încearcă astfel să își extindă sectorul industrial de apărare prin redirecționarea majorității fondurilor către companiile de armament din UE și prin încurajarea subcontractanților din afara UE să se relocalizeze pe continent.
Țările UE au convenit că împrumuturile pot fi utilizate pentru achiziții de armament pentru care cel puțin 65% din valoarea componentelor provin de la companii de armament din UE, Ucraina, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Companiile din acest sector din țările terțe, cum ar fi BAE Systems din Marea Britanie, pot reprezenta maximum 35% din valoarea achiziției, cu excepția cazului în care aceste țări semnează un pact bilateral de apărare cu UE și, ulterior, un acord tehnic separat. Oficialii din Marea Britanie și UE au semnat deja acest pact, luni, în cadrul summitului de la Londra.
De asemenea, mai scriu cei de la FT, contribuția oricărui subcontractant din afara UE în cadrul oricărui proiect finanțat este limitată la 15% și poate crește la 35%.
Sursa: FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.