Știri verificate
Raport. La un an de la preluarea puterii de către Donald Trump, acesta pare a reuși să facă China, mai degrabă decât America, “măreață din nou”. Un sondaj realizat în 21 de țări (din care 13 europene) arată că SUA sunt acum mai temute de aliații săi tradiționali decât de adversari. China este văzută tot mai mult ca un partener de încredere decât ca o amenințare. Prestigiul UE este în creștere, dar, paradoxal, mai mult la nivel mondial decât în țările membre UE.

Iranul și-a închis spațiul aerian pentru mai multe ore azi-noapte, după ce Donald Trump a spus că a primit asigurări că execuțiile programate nu vor mai avea loc, dar că SUA urmăresc situația. Zborurile au fost reluate la câteva ore distanță, ceea ce pare a sugera că au existat negocieri între cele două părți.

-
Raport. Anul trecut a fost al treilea cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice. Temperatura medie globală a fost cu 1,4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

Danemarca își consolidează prezența militară în Groenlanda și va continua exerciții comune cu aliații NATO, în 2026. Decizia vine pe fondul creșterii tensiunilor, după ce Donald Trump a declarat că este “inacceptabil orice altceva decât controlul SUA asupra Groenlandei”.

Ministrul danez de Externe declară, după întâlnirea cu oficialii americani, că “nu este deloc necesar” ca SUA să controleze Groenlanda și că părțile au poziții fundamental diferite. Spune că va fi creat un grup de lucru, care să identifice o soluție de compromis.

SUA vor suspenda, de săptămâna viitoare, procesarea vizelor pentru solicitanții din 75 de țări. Printre acestea, se numără Republica Moldova, Rusia, Iran, Afganistan, Brazilia și Thailanda.

-
Ministerul român de Externe le recomandă cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. A emis o alertă de călătorie de nivel maxim pe fondul protestelor și al intensificării tensiunilor în țară.

Război în Ucraina. Volodimir Zelenski a declarat stare de urgență în sectorul energetic, după atacurile rusești asupra infrastructurii: ”Consecințele sunt grave”.

Investitorii la bursa din București au înregistrat un an excepțional în 2025. (P)
SUA. FBI a percheziționat domiciliul unei jurnaliste a Washington Post, care a scris în mod constant despre campania de concedieri derulată, anul trecut, de Administrația Trump. Publicația și ONG-urile denunță o acțiune neobișnuită și agresivă.

Emmanuel Macron subliniază că “Franța va acționa în deplină solidaritate cu Danemarca” în privința încercărilor Administrației Trump de a controla Groenlanda. Avertizează că încălcarea suveranității insulei “ar avea consecințe în cascadă fără precedent”.

Ucraina. Iulia Timoșenko, fost premier al țării și președinta partidului Batkivșcina, a fost pusă sub acuzare pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să cumpere voturile unor parlamentari.

Botoșani. O bucată din tencuiala tavanului unei săli de clasă s-a desprins și a căzut peste un elev, la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. Copilul a fost rănit ușor. Ceilalți elevi au fost mutați din sală. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza incidentului.
Thailanda. O macara s-a prăbușit peste un tren aflat în mers într-o provincie din nord-est, provocând răsturnarea și incendierea unor vagoane. Cel puțin 28 de persoane au murit, iar aproximativ 80 sunt rănite.
Analiză FMI. Inteligența artificială aduce deja efecte negative puternice asupra pieței muncii, în special pentru pozițiile entry-level și cele cu potențial mare de automatizare. După cinci ani, ocuparea forței de muncă a scăzut cu -3,6% în regiunile cu cerere mare pentru competențe AI (printre care SUA și UK).

Într-un gest nemaivăzut pentru un președinte al SUA, Donald Trump i-a arătat degetul mijlociu unui lucrător de la fabrica Ford din Michigan, pe care o vizita. Casa Albă precizează că “președintele a dat un răspuns adecvat și lipsit de ambiguitate”. Angajatul respectiv îi strigase că este “protector al pedofilului”, cu referire la Dosarul Jeffrey Epstein.

Cotațiile petrolului s-au oprit din creștere miercuri dimineață, după patru zile la rând de avans determinat de tensiunile geopolitice, dar rămân aproape de maximele ultimelor luni. Țițeiul european Brent coboară sub 65 de dolari/baril, iar cel american WTI sub 61 de dolari.

China a reușit anul trecut o creștere record a exporturilor, dublă față de cea anticipată, și un excedent comercial de 1.200 de miliarde de dolari. Deși expedierile către SUA au scăzut semnificativ (-20%) ca urmare a tarifelor lui Trump, chinezii au reușit să trimită mai multe mărfuri către Europa, Africa și America de Sud. Exporturile de mașini electrice din China au crescut cu +50%.

România a încheiat 2025 cu o inflație anuală de 9,7%, dublă față de anul precedent. Reliberalizarea tarifelor la energie, care a adus o creștere a facturilor de +60%, a contribuit, alături de majorarea TVA-ului, la scumpirea serviciilor și a mărfurilor nealimentare. Alimentele au închis anul cu prețuri mai mari cu +7,7% față de anul precedent, pe fondul ieftinirii unor legume.

Polonia anunță oficial că Rusia a încercat să oprească alimentarea cu energie a cetățenilor săi, în ceea ce numește, “cel mai grav act de sabotaj asupra infrastructurii energetice a țării”. Un atac cibernetic, desfășurat la finalul lunii decembrie, urmărea să provoace o pană generalizată de curent, dar a fost dejucat.

