Știri verificate
Bihor. Opt persoane rănite, în urma unui accident între cinci autoturisme, pe drumul dintre localitățile Cauaceu și Sălard (DN 19E). Traficul în zonă este blocat.
Lajos Kristof, profesorul din București cunoscut pentru că descoperea și lucra cu copiii cu inteligență peste medie sau cu nevoi speciale, a fost condamnat definitiv la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru că a violat doi minori. Într-unul dintre cazuri, din 2024, a fost prins în flagrant. În primă instanță, primise o condamnare mai mare, de 13 ani și 3 luni de închisoare.

-
Presa ucraineană scrie că Biroul Președintelui ucrainean dezminte informațiile transmise de Financial Times, conform cărora Volodimir Zelenski ar urma să anunțe, pe 24 februarie, o decizie și un calendar privind organizarea alegerilor interne și a unui referendum asupra unui acord de pace.
Analiză The Guardian. România a reușit să decupleze sectorul energetic și pe cel industrial de poluarea ce le-a caracterizat în comunism. În ultimii 30 de ani, a înregistrat o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și creștere economică mai rapide decât media UE, dar a fost ajutată de un cumul de factori, precum prăbușirea industriei de după 1989 și dezvoltarea energiei nucleare și a regenerabilelor.

Ministrul Proiectelor Europene acuză CCR că amână decizia privind reforma pensiilor magistraților “pentru a prezerva niște interese” și că șansele de a recupera cei 231 de milioane de euro din PNRR sunt slabe. Reacția, după ce Curtea a amânat decizia pentru a cincea oară, pentru a studia solicitarea depusă de Înalta Curte, care a cerut sesizarea Curții de Justiție a UE.

Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, cererile de suspendare a numirilor la CCR a judecătorilor Dacian Dragoș și Mihai Busuioc, inițiate de o avocată membră a partidului AUR.

-
Ursula von der Leyen solicită țărilor UE să elimine birocrația, pentru a-și crește competitivitatea economică față de SUA și China. “Uniunea Europeană trebuie să dărâme barierele care îi împiedică dezvoltarea și să aprofundeze piața unică, pentru a deveni un veritabil gigant economic global”. Numește sistemul actual “fragmentare pe steroizi”.

Samsung va prezenta, cel mai probabil, noile telefoane din seria S26, în cadrul evenimentului anunțat pentru data de 25 februarie, la ora 20 (ora României). Conform companiei, acestea se vor baza într-o mare măsură pe funcțiile AI.

Europa a lansat cu succes o rachetă hipersonică, dezvoltată de o companie anglo-germană privată. În timpul zborului, a atins o viteză de peste 6.500 km/h și a parcurs peste 300 de km. Compania își propune să facă arma operațională până în 2029.

Europenii încep să preia treptat de la SUA pozițiile cheie din comanda militară a NATO, în ceea ce pare o aplicare concretă a noii strategii americane de securitate. Ofițeri britanici și italieni vor conduce comandamentele Norfolk (Virginia/SUA) și Napoli, iar Germania vrea să își asume roluri mai importante, în ceea ce alianța numește “o distribuire mai echitabilă a responsabilității”.

Financial Times: UE ia în calcul interzicerea tuturor tranzacțiilor cu criptomonede care implică Rusia, pentru a împiedica ocolirea sancțiunilor occidentale. Măsura face parte dintr-un nou pachet de sancțiuni, care vizează și exporturile indirecte de bunuri cu dublă utilizare.

Trafic îngreunat între Ploiești și Brașov (DN1), la Comarnic, din cauza unui accident între un autoturism și un TIR. Șoferul mașinii este rănit grav. Se circulă alternativ, pe un singur sens.
Trafic îngreunat între Pitești și Râmnicu Vâlcea (DN 7), dar și între Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea (DN 73C), marți seara, din cauza ninsorii. Se intervine cu utilaje pentru deszăpezire.
Parlamentul European a votat o legislație care va permite țărilor membre să expulzeze imigranți în țări din afara UE, dar și să refuze statutul de azilant politic persoanelor care vin din Georgia, Turcia, India și dintr-un număr de țări din Africa și Asia. Popularii europeni s-au alăturat extremiștilor în susținerea acestei legislații, care ar urma să intre în vigoare din vară.
Comisia Europeană lansează un plan împotriva hărțuirii online a copiilor și adolescenților. Va pune la dispoziția țărilor membre o aplicație, care poate fi personalizată, prin care minorii pot raporta direct către autorități orice formă de cyberbullying, pot încărca dovezi ale hărțuirii cibernetice și pot primi ajutor specializat.

Rusia a început să restricționeze accesul la aplicația de mesagerie Telegram, una dintre cele mai populare din țară. Platforma se confruntă și cu procese, pentru că nu șterge conținutul interzis de Kremlin. Totuși, aplicația este esențială pentru comunicarea militară, dar și pentru propaganda pro-guvernamentală.

Sondaj Salvați Copiii. Minorii din România sunt tot mai vulnerabili în mediul online. Sunt expuși constant la conținut violent, pariuri și provocări periculoase. Aproape 80% au acces la internet fără nicio restricție. Unul din doi a fost contactat de un străin, iar o treime dintre aceștia au raportat situații de hărțuire.

Estonia avertizează că Rusia își reconstruiește rapid capacitățile militare și urmărește ”să remodeleze arhitectura de securitate a Europei”. Totuși, evaluează că Vladimir Putin nu are intenția de a ataca vreo țară NATO în următorii doi ani.

Dacian Dragoș, judecătorul numit de Nicușor Dan la CCR, rămâne deocamdată în funcție. Curtea de Apel a respins suspendarea sa, dar a și cerut Curții Constituționale să clarifice ce înseamnă “activitate juridică” și “învățământ superior juridic”, calități ce sunt cerute candidaților la funcția de judecător constituțional.

Timișoara. Primarul Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI, care îl acuză de conflict de interese în 2020. Instanța a respins cererea de anularea a raportului ANI, însă Fritz spune că va contesta decizia la Înalta Curte.

