Știri verificate
SUA și China au ajuns la un acord preliminar privind achiziția operațiunilor americane ale TikTok de către o companie din Statele Unite (nenumită), astfel încât platforma să nu fie interzisă. Detalii suplimentare vor fi stabilite în cadrul unei convorbiri între Donald Trump și Xi Jinping, vineri.

Peste 1.500 de accidente cu trotinete au avut loc în primele șapte luni ale anului, în condițiile în care pe tot anul trecut au avut loc 1.300. Conform Poliției Române, în 80% din cazuri, vina a aparținut conducătorilor de trotinete.

-
Violențe în timpul ultimei etape a Turului Spaniei (ciclism). Aceasta a fost suspendată, după ce protestatarii pro-palestinieni au intrat pe traseu. Mai mulți polițiști au fost răniți în timpul manifestației. Critici la adresa premierului Sanchez, care i-a lăudat pe protestatari.

Eurostat: Peste 17% din populația României s-a confruntat cu lipsuri materiale şi sociale grave, anul trecut. Este cea mai mare pondere din UE, conform Eurostat.

Moscova susține că ”NATO este de facto în război cu Rusia”, prin ajutorul direct și indirect pe care îl oferă Ucrainei.

China. Autoritățile de reglementare anunță că Nvidia a încălcat legea antimonopol a țării, conform unei anchete preliminare, și că vor continua investigațiile. Totuși, nu au precizat în ce fel nu a respectat compania americană legislația.

-
București. Peste 800 de blocuri din toate sectoarele nu vor avea apă caldă, în următoarea perioadă. Termoenergetica efectuează lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice.

Fostul președinte Băsescu spune că ironia ambasadei Rusiei, în privința incidentului cu dronă de sâmbătă, este rezultatul “modului nostru de acțiune. Când ești testat, trebuie să arăți că ești capabil să-ți protejezi spațiul aerian”.

Fostul director al aeroportului Timișoara, Iulian Idolu, și cinci foști membri din consiliul de administrație au fost trimiși în judecată de DNA. Sunt acuzați că i-au prelungit ilegal mandatul lui Idolu, în 2019, pentru o perioadă de patru ani.

Importurile de energie electrică ale României au crescut cu 54%, în primele şapte luni, în timp ce exporturile s-au majorat cu aproape 24%.

Raport. Fenomenele meteo extreme din Europa din această vară au cauzat pierderi imediate economiei de cel puțin 43 de miliarde de euro. Specialiștii estimează că, în următorii cinci ani, costurile ar putea urca la 126 de miliarde de euro.

Incident la bordul unui avion cu destinația București, care venea din Israel. Mai mulți israelieni s-au luat la bătaie, iar la aterizare a fost nevoie de intervenția polițiștilor. Șapte persoane au fost amendate cu câte patru mii de lei.

Guvernul britanic interzice israelienilor (personal militar, oficiali, diplomați) să urmeze cursurile prestigioasei academii militare Royal College of Defence Studies, începând de anul viitor. Măsura, o premieră, a fost luată în urma “escaladării greșite a operațiunilor israeliene din Gaza”.
Premiile Emmy. Miniseria “Adolescence” (Netflix), care abordează subiectul misoginismului și al influenței rețelelor sociale asupra tinerilor, a obținut șase premii. Cu 13 trofee, “The Studio” (Apple TV+) devine cel mai premiat serial de comedie. “The Pitt” (HBO Max), cel mai bun serial dramă.

Ankara. Zeci de mii de oameni au protestat împotriva represiunii față de opoziție. Luni are loc un proces în care liderul principalului partid politic din opoziție ar putea fi înlăturat. Contracandidatul președintelui Erdogan a fost deja arestat în martie.

Germania. Alegeri locale în cel mai populat land, Renania de Nord-Westfalia. Sondajele la ieșirea de la urne dau câștigătoare partidele din coaliția de guvernare, CDU și social-democrații. Totuși, extremiștii de la AfD se află pe locul trei, cu 16% din voturi, un scor semnificativ mai bun față de scrutinul din 2020.

Ambasadorul Rusiei în România a fost convocat din nou la sediul MAE pentru explicații, după incursiunea dronei rusești în spațiul aerian al României, ieri seară.

Ministerul Apărării: Dronele rusești au pătruns de zece ori în spațiul aerian românesc, de când Rusia a invadat Ucraina, la începutul anului 2022. În România au ajuns de 38 de ori fragmente de drone rusești.

Kier Starmer, după manifestația extremistă de sâmbătă de la Londra: Marea Britanie nu își va preda steagul celor care îl folosesc drept simbol al violenței, fricii și diviziunii. Nu vom permite ca oamenii să se simtă intimidați pe străzile noastre, din cauza originii sau a culorii pielii lor.
MApN, despre drona care a pătruns în spațiul aerian al României: Piloții au fost autorizați să doboare ținta, dar au evaluat riscurile și au decis să nu deschidă focul. Drona rusească a orbitat pentru 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail. S-a întors în Ucraina, prin dreptul localității Pardina.
