Știri verificate
Grupul petrolier Shell dezminte zvonurile privind o posibilă preluare a rivalului BP, aflat în dificultate financiară după ce a pierdut aproape o treime din valoarea de piață, în ultimul an.

Donald Trump afirmă că “este posibil” ca Vladimir Putin să aibă ambiții teritoriale dincolo de Ucraina. Spune că președintele rus “este un om îndrumat greșit, mai complicat decât am anticipat”.
-
România va avea cel puțin 60 de avioane F-16 operaționale, până la finalul anului. Ministrul Apărării anunță, după summitul NATO de la Haga, că Olanda va transfera României cele 18 aeronave care deservesc centrul alianței de instruire a piloților.

Declarația finală a Summitului NATO. Aliații au adoptat obiectivul de creștere a alocărilor din PIB pentru apărare, la 5% până în 2035. Statele membre și-au reafirmat angajamentul de apărare reciprocă.

Dolj. Un bărbat rămas singur în casă cu copiii săi a amenințat cu o armă neletală polițiștii chemați de soție. În curte, agenții au tras focuri de avertisment, la care bărbatul a răspuns cu un foc în direcția lor. A fost reținut după suplimentarea echipajelor. Nu s-au înregistrat victime.

Donald Trump afirmă că SUA sunt alături de aliații săi “până la capăt”, după ce a fost întrebat care este poziția sa față de Articolul 5. Ieri, pusese la îndoială angajamentul Statelor Unite în acest context.

-
Meteorologii au extins avertizările de caniculă și pentru următoarele zile. Cod Portocaliu, cu temperaturi de până la 40 de grade, în Banat, Oltenia și sudul Munteniei. În restul țării, cu excepția nordului Moldovei, vor fi și 38 de grade.
Piaţa auto din România a avut cea mai puternică scădere anuală a vânzărilor (-33%) din UE, în luna mai. Pe primele cinci luni, a înregistrat al treilea cel mai mare declin, de -13%.

Anchetă BBC. O navă de război rusească s-a camuflat, folosind un cod de identificare fals, în timp ce traversa Canalul Mânecii alături de două petroliere supuse sancțiunilor, parte a “flotei fantomă” a Rusiei.

SUA. Controverse legate de robotaxiurile Tesla, la două zile după lansarea serviciului de test la Austin (Texas). Autoritatea rutieră cere companiei explicații, după ce mai multe înregistrări postate pe rețelele sociale par a arăta că mașinile fără șofer frânează fără motiv sau chiar intră pe contrasens.

Marea Britanie își face o escadrilă de aeronave “invizibile” F-35, capabile să execute bombardament nuclear. În prezent, sistemul de descurajare nucleară britanic se bazează numai pe submarinele Trident.

Analiză The Telegraph. A crescut semnificativ frecvența incendiilor la nivelul rețelei electrice britanice (opt în doar zece săptămâni). Autoritățile au reușit să probeze un singur act de sabotaj, după tactici rusești, astfel că vechimea și uzura echipamentelor nu poate fi exclusă.

“Regula fermoarului” ar putea fi introdusă în Codul Rutier, conform unui proiect adoptat tacit de Senat. Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. Urmează votul deputaților.

Prim-ministrul israelian spune că programul nuclear iranian “a fost aruncat la gunoi”. O evaluare timpurie a serviciului de informații al Pentagonului, obținută de CNN dar respinsă de Casa Albă, indică doar o întârziere, probabil cu câteva luni.

Posibil act de sabotaj în Olanda, unde are loc reuniunea liderilor statelor NATO. Un incendiu, aparent pus intenționat, a distrus zeci de cabluri din rețeaua feroviară care leagă Aeroportul Schiphol de Haga, Amsterdam și Utrecht.

KUKA lansează iiQKA.OS2 – noul sistem de operare pentru roboți. Soluția viitorului în automatizare, prezentată partenerilor din România. (P)

Donald Trump pune din nou sub semnul întrebării angajamentul SUA privind Articolul 5 al NATO. Întrebat dacă își afirmă sprijinul față de apărarea aliaților, acesta a răspuns: “Depinde de definiție. Există numeroase definiții ale acestui articol. Mă angajez să le fiu prieten”.

Mesaje contradictorii ale președintelui american legate de armistițiul dintre Iran și Israel. La mai puțin de o oră după ce a învinuit ambele părți de încălcarea condițiilor, Donald Trump spune că armistițiul are efect și că Israel nu va ataca Iranul.

FT: Germania plănuiește să își majoreze cu 70% cheltuielile pentru apărare, până în 2029, într-un ritm mai accelerat decât cele ale Franței sau Marii Britanii. Bugetul său ar ajunge, astfel, la 162 de miliarde de euro.

Mihai Busuioc și Csaba Asztalos au fost numiți de parlament judecători la CCR, pentru un mandat de nouă ani. Sorin Grindeanu (PSD) și Mircea Abrudean (PNL) au fost aleși în funcțiile de președinte al Camerei Deputaților, respectiv Senatului.

