Secțiile unite ale Instanței Supreme au hotărât, cu unanimitate de voturi (102), să sesizeze CCR cu privire la noul proiect de lege pe care guvernul și-a angajat răspunderea marți, potrivit Agerpres.

În urma analizei sesizării formulată anterior de ÎCCJ, judecătorii CCR au declarat legea neconstituțională pe motive de formă, extrinseci. Concret, au hotărât că nu a fost respectat termenul legal pentru emiterea avizului consultativ al CSM. 

Pentru noul proiect, Consiliul Superior al Magistraturii a emis avizul consultativ, acesta fiind negativ. După angajarea răspunderii în parlament, partidele de opoziție au adunat semnături și au depus o moțiune de cenzură astăzi, care, conform Constituției, trebuie dezbătută în decurs de trei zile. De la instalare, Guvernul Bolojan a supraviețuit unui număr de cinci moțiuni de cenzură.

Reforma pensiilor magistraților prevede o tăiere de circa 30% din cuantumul net față de nivelul actual (dar numai pentru cei care urmează să se pensioneze, nu și pentru pensiile în plată), precum și creșterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani, într-o perioadă de 15 ani. De asemenea, proiectul introduce o creștere a vechimii în muncă de la 25 de ani la minim 35 de ani.

Știre în curs de actualizare…

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday