Serbia. Populaţia a predat peste trei mii de arme și zeci de mii de muniții în primele două zile de la aplicarea ordonanței prin care persoanele care dețin ilegal arme le pot preda anonim și fără consecințe penale.

De asemenea, au fost predate și zeci de mii de cartușe și muniție. Preşedintele Vucic a precizat că anunțul privind numărul armelor predate până în prezentEste o veste bună, pentru că există mult mai puține riscuri“.

Conform termenilor ordonanţei, cetăţenii sunt îndemnaţi să predea armele şi muniţia deținută ilegal în termen de o lună, în mod anonim și fără consecinţe penale. Departamentele de poliție le-au solicitat persoanelor care dețin explozibili sau muniție să nu le transporte la secțiile de poliție, ci să aștepte personal calificat pentru îndepărtarea și neutralizarea acestora. 

Ordonanţa a fost lansată luni, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, au avut loc două atacuri armate –  unul la o şcoală din Belgrad, unde un elev de 13 ani a împuşcat şi ucis opt elevi şi un agent de securitate, iar altul în apropierea unui oraş aflat la sud de capitală, când un tânăr de 21 de ani a deschis focul dintr-o maşină, ucigând opt persoane şi rănind alte 13.

După atacuri, preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat că îşi doreşte înăsprirea legislației privind obținerea și deținerea de arme şi a propus o campanie de “dezarmare aproape completă” a populației, care prevede retragerea dreptului de port armă pentru sute de mii de persoane. 

Sursă: Reuters

Foto: Daniele N. Poletto | Dreamstime.com

Folosim cookies