Știri verificate
Vladimir Putin spune că în Kazahstan a avut loc o tentativă islamistă de lovitură de stat și că trupele ruse se vor retrage de acolo doar după ce își vor termina misiunea. Subliniază că nu va permite răsturnarea guvernelor din fostele țări sovietice.
Kazahstan. Autoritățile au anunțat că 164 de persoane au fost ucise în revolta antiguvernamentală de săptămâna aceasta, între care și trei copii. Aproape șase mii de persoane au fost arestate.
-
Revoluție în Kazahstan. Președintele a ordonat forțelor de ordine ”să deschidă focul fără avertisment” asupra protestatarilor, într-o nouă încercare violentă de a înăbuși protestele antiguvernamentale.
Kazahstan. Noi confruntări între forțele armate și protestatari în Alma-Ata, după ce Rusia a trimis parașutiști pentru “restabilirea păcii”. Cel puțin o mie de răniți, inclusiv sute de polițiști și militari, și două mii de persoane arestate. Internetul este în continuare tăiat în toată țara.
Revoluție în Kazahstan. Zeci de manifestanți au fost uciși, după ce forțele de ordine au deschis focul asupra mulțimii. Armata a intrat cu vehicule blindate în piața principală din Alma-Ata, cel mai mare oraș. Rusia a trimis parașutiști “pentru menținerea păcii”.