Până la intervenția militarilor, poliția a folosit grenade paralizante, gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea de oameni din Alma-Ata. După acțiunea soldaților, a fost recâștigat controlul asupra aeroportului și a celei mai mari piețe din oraș. În toată țara a fost tăiat internetul, iar din cauza confruntărilor, președintele a declarat stare de urgență.
Alianța statelor post-sovietice a trimis către Kazahstan forțe de menținere a păcii. Separat, Rusia a trimis parașutiști pentru a sprijini reprezentanții statului. Între timp, SUA, UE și Marea Britanie au cerut rezolvarea conflictului pe cale pașnică și au făcut apel la calm. Potrivit agențiilor internaționale de știri, s-a deschis focul asupra manifestanților, iar unii dintre ei au murit.
Poliția a anunțat că zeci de persoane au murit după ce forțele de ordine au intrat cu blindatele în principala piață a celui mai mare oraș. De partea cealaltă, cel puțin 13 polițiști și membri ai forțelor de securitate au decedat, iar alte sute au fost răniți. Ministerul de Interne susține că peste două mii de oameni au fost arestați, iar Ministerul Sănătății că peste 400 de persoane au fost internate în spital.
• Reports: soldiers opened fire at demonstrators in Kazakhstan’s largest city
• Dozens of protesters and 12 police were killed so far, authorities said
• At least 2,000 were arrested in Almaty since the unrest beganThe latest: https://t.co/k8e0a7xeQ7 pic.twitter.com/lVSslVNlKD
— DW News (@dwnews) January 6, 2022
Tensiunile au fost declanșate la începutul anului, când a intrat în vigoare noul preț pentru GPL, aproape dublu față de cel din 2021. Inițial, președintele a promis înjumătățirea tarifului, însă populația a a fost în continuare nemulțumită, iar între timp, guvernul și-a dat demisia. Acțiunile s-au transformat și în proteste împotriva fostului președinte Nursultan Nazarbayev, care a condus țara de la declararea independenței până în 2019. El a fost numit ulterior în funcția de șef al Consiliului de Securitate. Președintele l-a demis din această poziție și și-a asumat-o chiar el, în încercarea de a potoli revoltele.
Surse alternative: Euronews, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.