Știri verificate
Ungaria și Slovacia anunță oficial că-l susțin pe Mark Rutte pentru a deveni viitorul secretar general al NATO, în defavoarea lui Klaus Iohannis. România rămâne astfel singura țară din Alianță care nu și-a anunțat sprijinul pentru premierul olandez.

Gorj. Accident între un microbuz cu 12 pasageri și o mașină, la Bumbești-Jiu, pe drumul dintre Târgu Jiu și Petroșani (DN 66). Cinci persoane au fost transportate la spital, conștiente, cu leziuni minore. Circulația se desfășoară alternativ.
-
Germania avertizează că Rusia și-a intensificat operațiunile de recrutare a cetățenilor care să spioneze pentru Moscova, după ce 600 de diplomați ruși au fost expulzați din statele europene.

Vladimir Putin călătorește astăzi în Coreea de Nord, într-o vizită rară menită să ducă relațiile dintre cele două țări “la un nivel mai înalt”. Înaintea vizitei, Putin a lăudat sprijinul nord-coreean din ultimele luni.

Trafic oprit pentru cel puțin o oră și jumătate pe drumul dintre Brașov și Ozun (DN11), la Lunca Câlniciului, în urma unui accident între un autoturism și un camion. O persoană a decedat.
UE a dat votul final asupra legii pentru refacerea unei cincimi din mediul înconjurător. Poziția favorabilă a ministrului austriac al Climei a creat tensiuni în coaliția de guvernare a țării, în care partidul cancelarului nu susține măsurile.

-
Avertizare de caniculă pentru toată țara, valabilă de mâine. În sudul și vestul țării va fi Cod Portocaliu, cu temperaturi de până la 37 de grade și disconfort termic accentuat.
Televiziunea publică din Israel a prezentat un document întocmit de o structură a armatei israeliene, care descria în detaliu strategia Hamas pentru atacurile din 7 octombrie, cu trei săptămâni înaintea acestora.

Captură record de 35 de tone de cocaină, realizată de autoritățile germane și Europol. Drogurile, în valoare de 2,6 miliarde de euro, erau ascunse pe nave cargo din mai multe porturi, printre legume și fructe.

Producătorul japonez TDK anunță că a dezvoltat o tehnologie pentru baterii “în stare solidă” care mărește de o sută de ori capacitatea de stocare a actualelor dispozitive. Bazate pe un material ceramic, acestea vor fi introduse mai întâi pe căști, ceasuri și alte gadgeturi de mici dimensiuni.

Un număr record de 23 de țări NATO, între care și România, depășesc în acest an ținta de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, arată ultimul raport al Alianței. Suma totală este dublă față de acum patru ani.

SUA. Responsabilul cu sănătatea publică al Administrației Biden solicită reglementarea unor mesaje de avertizare pe rețelele sociale, similare celor de pe pachetele de țigări. Acestea ar trebui să notifice tinerii privind “riscurile profunde” pe care le au acestea asupra sănătății mintale, în contextul creșterii cazurilor de depresie și anxietate.

Liderii UE nu au reușit să cadă de acord pentru susținerea Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat ca președinte al Comisiei Europene, deși Franța și Germania asiguraseră că o decizie va fi rapid luată.

Marea Britanie. Agenția de Securitate Internă este acuzată că, în 2022, a emis o alertă “eronată și ilegală” potrivit căreia, o agentā a Chinei oferea bani parlamentarilor britanici. Aceasta susține că MI5 încerca să distragă atenția de la scandalul petrecerilor lui Boris Johnson, din timpul carantinei Covid.

Marile companii din domeniul apărării fac angajări în cel mai rapid ritm din ultimii 30 de ani, pe fondul unui volum uriaș de comenzi. Douăzeci dintre ele vor să recruteze zeci de mii de oameni, în acest an.

Rusia a întrecut SUA în privința volumului de gaze livrat Europei, în mai, pe fondul unei defecțiuni la un terminal american de GNL. Depășirea este una de moment, dar marchează dificultățile continentului de a se desprinde de resursele rusești.

Cântărețul britanic Rod Stewart a fost huiduit în timpul unui concert susținut în Leipzig, în timp ce își arăta susținerea pentru Ucraina. Pe ecranele scenei, erau afișate imagini cu Volodimir Zelenski și steagul ucrainean.

SUA. Administrația Biden este pregătită să scoată, din nou, pe piață petrol din rezerva strategică, în cazul în care prețul benzinei va continua să crească. Casa Albă este preocupată de scăderea inflației, înaintea alegerilor prezidențiale.

Șeful Inspectoratului de Poliție Cluj a fost reținut de DNA. Este acuzat că, după ce a fost prins în trafic cu 110 km/h în localitate, a făcut demersuri alături de alți trei polițiști din subordine pentru a nu fi amendat și lăsat fără permis.

Euro 2024. România a învins Ucraina cu 3-0, în primul meci din Grupa E. Au marcat Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș.

