Știri verificate
Căutările avionului Malaysia Airlines MH370, dispărut în urmă cu peste zece ani, vor fi reluate. O firmă de robotică din SUA va scana fundul oceanului, timp de 55 de zile, în zone în care se consideră că există cea mai mare probabilitate de a găsi aeronava.
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost oficial pusă sub acuzare, pentru fraudă în achiziții publice și corupție. Ieri, a fost reținută pentru că a fraudat un program de formare a diplomaților tineri, derulat cu fonduri europene.

-
Eșec la prima misiune de testare a rachetei reutilizabile Zhuque-3, cu care China vrea să concureze cu SpaceX și să plaseze sateliți pe orbită. Deși a atins cu succes orbita Pământului, boosterul a explodat în timpul aterizării, din cauza unor probleme tehnice.

Criza apei din Prahova. UPDATE. Cinci spitale din București vor prelua, la nevoie, pacienți din spitalele din Câmpina, Florești, Băicoi și Breaza, anunță ministrul Sănătății.

Un instructor militar britanic, recrutat de FSB, a fost arestat în Ucraina, sub acuzația că furniza informații militare sensibile și că participa la asasinate, pe teritoriul ucrainean. A transmis coordonate ale unităților ucrainene și a primit instrucțiuni pentru fabricarea de explozibili.

Acord între Parlamentul European și statele membre ale UE pentru reglementarea unitară a corupției. Infracțiunile, termenele de prescripție și limitele pedepselor vor fi similare, pentru combaterea consecventă în țările europene. Legislația vine după ce în România deciziile CCR au anulat numeroase condamnări, iar în Italia abuzul în serviciu a fost abolit ca infracțiune.
-
Vânzările de mașini noi din România au scăzut, în primele 11 luni, cu doar -1%, în condițiile unei reduceri substanțiale a programului Rabla. Pierderea vine de la autoturisme electrice și pe motorină, compensată parțial de achiziția de mașini pe benzină și GPL.

Negocieri de pace, la Moscova. Întâlnirea dintre președintele rus și emisarii americani s-a încheiat, după aproape cinci ore, “fără un rezultat de compromis”. Potrivit echipei lui Putin, a fost discutată esența propunerii, nu aspecte specifice, și “nu suntem mai departe sau mai aproape de o soluție”.
Coreea de Sud. Patru persoane au fost arestate după ce au piratat peste 120.000 de camere de supraveghere din locuințe și spații publice. Au folosit înregistrările pentru a crea conținut cu caracter sexual, pe care l-au vândut pe un site din afara țării.

Artanu de la Timpuri Noi/Partizan a încetat din viață. Pe numele său real Adrian Pleșca, artistul avea 64 de ani. Marți, a suferit un accident vascular cerebral (AVC) fatal.

Vladimir Putin amenință explicit Europa: “Dacă doresc să intre în război cu noi, suntem pregătiți chiar acum”. Președintele rus acuză liderii europeni că împiedică negocierile de pace “cu cerințe inacceptabile pentru Rusia”. La rândul său, Volodimir Zelenski afirmă că “acum, mai mult ca niciodată, există șansa încheierii războiului”.
Parlamentarii vor fi obligați să raporteze întâlnirile pe care le-au avut cu terți, pe tema inițierii sau completării de legi, în “Registrul Unic al Transparenței Intereselor”. Președintele Dan a promulgat legea în acest sens.

Airbus a identificat defecțiuni ale fuselajului aeronavelor Airbus A320. Reuters are informații doar despre 50 de avioane aflate în faza de producție, motiv pentru care calendarul livrărilor a fost decalat.

Guvernul și-a angajat răspunderea, pentru a doua oară, pe proiectul pensiilor magistraților. Ilie Bolojan: “Reforma abordează aspectul de inechitate socială perceput de cetățeni – nicăieri nu există pensionări la 48-50 de ani și pensie cât ultimul salariu”. Opoziția are termen trei zile să depună moțiune de cenzură.

Război Rusia – Ucraina. Un alt vapor din flota fantomă a Rusiei a fost atacat în Marea Neagră, în largul coastelor turcești, în al treilea incident de acest fel din ultima săptămână. Transporta ulei de floarea-soarelui spre Georgia.
Fostul senator Marius Isăilă, care a încercat să-l mituiască pe fostul ministru al Apărării, a fost trimis în judecată. Este acuzat că a vrut să îi ofere mită un milion de euro, printr-un intermediar, cu scopul de a obține contracte cu compania de stat Romtehnica.

Bulgaria. Guvernul retrage definitiv proiectul de buget pentru 2026, care a provocat ample demonstrații la Sofia și în alte orașe. Prevedea creșterea contribuțiilor sociale și a impozitului pe dividende.

Guvernul a înaintat Comisiei Europene cererea pentru plata celei de-a treia tranșe din PNRR, în valoare de 809,4 milioane de euro. Ministrul Proiectelor Europene spune că România NU pierde bani, deoarece jaloanele neîndeplinite au fost negociate.

Analiză Reuters. În timp ce națiunile occidentale se concentrează pe amenințarea făcută de producătorii chinezi în domeniul vehiculelor electrice, aceștia inundă lumea cu mașini pe benzină ieftine, pe care nu le mai pot vinde acasă. Acestea reprezintă peste 75% din exporturile chineze, adică 6,5 milioane de vehicule în acest an.
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, în care candida ca independent. Își anunță susținerea pentru Ciprian Ciucu (PNL) și îi cere și lui Cătălin Drulă (USR) să se retragă.
