Știri verificate
Fostul președinte al FIFA, Sepp Blatter, se alătură figurilor care cer boicotarea meciurilor Cupei Mondiale din 2026 găzduite de SUA, ca formă de protest față de politicile Administrației Trump, în special cele legate de imigrație și relații internaționale.
Comisia Europeană confirmă că Franța va putea interzice rețelele sociale copiilor sub 15 ani, iar UE se va asigura că platformele implementează instrumente solide de verificare a vârstei, dacă legea în acest sens va fi adoptată. Franța ar putea deveni astfel prima țară din UE și a doua din lume, după Australia, care implementează astfel de reguli pentru minori.
-
Germania. CDU, partidul condus de Friedrich Merz, propune excluderea dreptului legal la muncă part-time. Excepție vor putea face doar părinții cu copii mici și cei care îngrijesc persoane cu dizabilități. Inițiativa, criticată aspru, încearcă să combată deficitul forței de muncă.

Germania se pregătește pentru un posibil atac rusesc asupra țărilor NATO, în condițiile în care un general german a avertizat că acest scenariu ar putea avea loc în următorii 2-3 ani. Țara s-ar afla în epicentrul evenimentelor, fiind unul dintre membrii cheie ai Alianței.

Accident grav în Timiș. Șapte persoane au murit și trei au fost rănite, în urma coliziunii dintre două TIR-uri, un autobuz și un autoturism, la Lugojel, pe drumul dintre Lugoj și Caransebeș (DN6). Traficul în zonă este oprit.
The Telegraph a aflat că hackerii chinezi ascultă de ani de zile telefoanele guvernului britanic. Informația, care pare a avea surse din serviciile secrete americane, vine în preajma unei vizite importante a prim-ministrului Keir Starmer în China și pe fondul unor tensiuni tot mai mari între acesta și Donald Trump.
-
Premierul Bolojan nu exclude posibilitatea unui guvern minoritar, fără PSD, dar spune că își dorește stabilitate politică și că ”nu este o ipoteză de lucru”. Acuză PSD de întârzierea reformelor: ”Dacă am fi respectat programul de guvernare, multe măsuri care astăzi nu sunt adoptate ar fi fost deja adoptate”.

FT: SUA forțează Ucraina să accepte cedarea regiunii Donbas, de mare importanță strategică, către Rusia. Administrația Trump semnalează că sprijinul militar pe termen lung, inclusiv pe timp de pace, și viitoarele garanții de securitate vor depinde de încheierea rapidă a unui acord de pace, chiar dacă acesta prevede concesii teritoriale majore.

Risc major de căderi de pietre pe drumurile montane. Compania de Drumuri avertizează că, din cauza fenomenului repetat de îngheț-dezgheț, blocurile de stânci se fisurează și se desprind de pe versanți.
Numeroase raportări de pe tot cuprinsul SUA, potrivit cărora aplicația TikTok împiedică postările critice la adresa lui Donald Trump, sau despre represiunea ICE din Minnesota. Recent, varianta americană a aplicației chineze a intrat sub controlul unor companii apropiate de președinte, care a și mediat acordul cu chinezii. Guvernatorul Californiei cere o anchetă.
Germania, Franța și alți aliați ai SUA condamnă ferm criticile lui Donald Trump, care a minimalizat intervenția și eforturile trupelor aliate în Afganistan. Oficialii europeni și din NATO atrag atenția asupra sacrificiilor făcute și cer respect pentru militarii căzuți în misiune.

Secretarul general al NATO respinge planul “unei armate europene fără SUA”. Într-un discurs în Parlamentul European, Mark Rutte declară că în acest scenariu europenii ar pierde umbrela nucleară americană, “garantul suprem al libertății noastre”.
Volkswagen ar putea renunța la planurile de a construi o uzină Audi în SUA, pe fondul tarifelor impuse de Donald Trump, care au generat costuri suplimentare de două miliarde de euro în primele nouă luni din 2025. Directorul companiei afirmă că, fără eliminarea taxelor suplimentare, “investiția nu mai este fezabilă”.

California. Meta (Instagram/Facebook), TikTok și YouTube sunt pentru prima dată aduse în fața justiției, sub acuzația că sunt concepute să dea dependență și că contribuie la agravarea problemelor de sănătate mintală ale tinerilor. Deși este unul civil, procesul ar putea fi ulterior folosit ca referință în alte litigii împotriva marilor platforme sociale.
Ministerul Justiției ia în calcul scăderea vârstei pentru răspunderea penală a minorilor la sub 14 ani. Radu Marinescu anunță că a dispus constituirea unui grup de specialitate care să analizeze oportunitatea unei astfel de măsuri, după ce un copil de 13 ani din Timiș a premeditat uciderea unui alt minor.

UE a dat aprobarea finală privind interzicerea completă a importurilor de gaze rusești, până la sfârșitul anului 2027. Măsura transformă promisiunea blocului de a rupe legăturile cu fostul său principal furnizor de gaze într-o obligație legală.

București. Un cetățean turc, încarcerat pentru omor din culpă, este căutat de polițiști. După o permisie de trei zile, nu s-a mai întors la Penitenciarul Rahova.

Captură record de droguri în Portugalia. O ambarcațiune semisubmersibilă, încărcată cu nouă tone de cocaină, a fost interceptată în Atlantic, în apropiere de Insulele Azore. Patru traficanți au fost reținuți.

DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă prin WhatsApp și SMS. Infractorii folosesc imaginea unor firme de curierat, într-o perioadă în care mulți utilizatori fac cumpărături online și așteaptă colete.

Cel mai amplu exercițiu militar al artileriei SUA în Europa, cu participarea NATO, începe astăzi și se desfășoară până la jumătatea lunii februarie, inclusiv în România. Exercițiul este menit să consolideze cooperarea dintre forțele aliate și include trageri reale la Poligonul Cincu.

