Știri verificate
Premiul Nobel pentru Medicină. Cercetătorii Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi au primit distincția, pentru că au descoperit cum este ținut sub control sistemul imunitar. Au identificat limfocitele T, care împiedică celulele imune să atace propriul corp.

Autoritățile germane consideră că Rusia se află în spatele celor mai multe dintre incursiunile cu drone în spațiul său aerian. După mai multe incidente, săptămâna trecută, poliția germană va înființa o unitate dedicată.

-
Cod Roșu de ploi în județele Constanța, Ialomița și Călărași, de marți de la ora 21, până miercuri la ora 23. Estul, sud-estul și sudul țării sunt vizate de mai multe avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, în următoarele trei zile.

SUA. O judecătoare federală din Oregon (numită chiar de Donald Trump) a blocat temporar încercarea Administrației Trump de a desfășura Garda Națională în Portland. Se declară “îngrijorată” că, după o primă interdicție emisă sâmbătă, președintele a vrut “să ocolească legea” și a ordonat ca trupele din alte state să fie mutate în Portland și Chicago.

Programul Tezaur. Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație, cu scadență la 1, 3 și 5 ani și cu dobânzi între 6,95% și 7,85% la emisiunile în lei.

FT: Comisia Europeană pregătește o nouă strategie prin care să susțină dezvoltarea sistemelor AI create de companii europene, astfel încât să reducă dependența de SUA și China. Inteligența artificială va fi integrată inclusiv în sectorul medical și în apărare.

-
Reuters: Statele OPEC+ au aprobat o nouă creștere a producției de petrol în noiembrie. Demersul, după ce prețul petrolului a crescut.

Reuters: Americanii se pregătesc să informeze ONU că guvernul cubanez sprijină activ invazia Rusiei în Ucraina, cu până la 5.000 de soldați care luptă alături de forțele Moscovei. Administrația Trump va cere păstrarea embargoului asupra Cubei.

Negocierile pentru încheierea războiului din Gaza vor avea loc la Cairo, începând de duminică. IDF a continuat bombardamentele, zeci de persoane fiind ucise, în ciuda solicitării lui Donald Trump.

Război în Ucraina. Rușii au lansat peste 50 de rachete și aproximativ 500 de drone în atacul de azi-noapte. Au fost lovite clădiri rezidențiale și infrastructura critică. Cel puțin cinci persoane au murit și 10 sunt rănite.

Vremea rămâne rece, în toată țara, până joi. Va continua să plouă, iar la munte va ninge. În Muntenia, Dobrogea și centrul și sudul Moldovei viteza vântului va depăși 70km/h.
Marea Britanie. Aproape 500 de persoane au fost arestate la Londra, în timpul manifestațiilor pro-palestiniene de sâmbătă.

Lituania a suspendat temporar, noaptea trecută, traficul aerian pe aeroportul din Vilnius, din cauza unor “baloane suspecte” aflate în spațiul aerian al țării. Sursa acestora nu a fost identificată.

Ucraina acuză China că furnizează Rusiei date satelitare care îi permit să lanseze atacuri eficiente cu rachete în interiorul țării. Informațiile includ și locații ale investitorilor străini, precum fabrica de electrocasnice deținută de SUA, distrusă în august.
Alegeri parlamentare în Cehia. Partidul populist ANO, al fostului premier Andrej Babis, care s-a confruntat în trecut cu acuzații de corupție, este marele câștigător al scrutinului, cu aproape 35% din voturi. Actuala coaliție guvernamentală a obținut doar 23%.

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia. Fostul primar al Bucureștiului a fost condamnat în 2022 la zece ani şi 8 luni de închisoare pentru corupție, dar a fugit din țară. A mai fost reținut o dată în Grecia, dar instanța de la Atena a refuzat extrădarea sa.

One United Properties demarează lucrările pentru construcția a două școli unde vor învăța peste 1.000 de copii și continuă infrastructura rutieră în sectorul 2 din București, cu o investiție totală de 27 de milioane de euro. (P)

Autoritățile turce anunță că 137 de activiști aflați pe flotila interceptată de IDF sunt aduși la Istanbul. Între timp, protestele împotriva acțiunilor Israelului continuă în Europa. Manifestație cu 70 de mii de oameni la Barcelona.

Consilierul președintelui Dan spune că șeful statului a purtat constant discuții cu administrația americană, după ce aceasta a criticat decizia de anulare a alegerilor: “După cum vedeți nu mai există vreun semnal similar cu cel transmis atunci”.

Război în Ucraina. O dronă rusească a lovit un tren de pasageri care staționa într-o gară din regiunea Sumî. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, inclusiv pasageri și personal feroviar.

