Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României, după ce Klaus Iohannis a anunţat-o că încă mai analizează situaţia şi nu va lua o decizie până săptămâna viitoare.

Premierul a mai declarat că Executivul nu are de gând să adopte o OUG pentru amnistie și grațiere: „Nu am așa ceva pe masa Guvernului (amnistie și grațiere)”.  Aceasta a mai precizat că până la sfârșitul anului este exclus să fie adoptată o astfel de ordonanță.

Principalele declarații ale premierului:

L-am sunat pe domnul preşedinte să văd ce se va întâmpla, dacă va nominaliza cei doi miniştri, având în vedere că suntem în perioada premergătoare preluării Preşedinţiei Consiliului UE. Domnul preşedinte a spus că încă mai analizează. Până săptămâna viitoare nu va lua nicio decizie. Este foarte important să își preia mandatele.

Ne vedem obligați să facem această sesizare la CCR pentru că avem în față o perioadă foarte grea, o perioadă în care Guvernul trebuie să se prezinte așa cum trebuie pentru a avea o președinție de succes.

Am trimis deciziile la Cotroceni la începutul săptămânii. Mâine, demisia ministrului Transporturilor, Lucian Șova, împlinește 15 zile.

Este greu de spus, am cerut acum toate informațiile, la Ministerul Justiției, la secretariatul general, ca să vedem care este situația, astfel încât să ne încadrăm în normele legale.

Comitetul Executiv Național a fost convocat pentru luni pentru că hotărârile se iau în acest for. Suntem un guvern politic, trebuie să le spun și celor din Comitet care au fost rezultatele prezenței noastre la Bruxelles. Același lucru i l-am prezentat și domnului președinte Dragnea și același lucru vrem să îl prezentăm și în CEx.

Acolo s-a văzut cu adevărat cine are dreptate, toți au remarcat faptul că suntem foarte bine pregătiți, fiecare ministru știe ce are de făcut, iar Guvernul României este printre cele care intră în această președinție foarte bine pregătit.