Președintele Klaus Iohannis a avut consultări astăzi, începând cu ora 11:00, la Cotroceni, cu toate partidele politice, în vederea numirii unui nou premier și a formării unui nou Executiv, după ce Guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost demis ieri, prin moțiune de cenzură în Parlament, cu 238 de voturi „pentru”, dintr-un total de 299 de parlamentari.

UPDATE  13:50: ALDE a ieșit de la consultări. Tăriceanu a declarat: „I-am prezentat președintelui punctul nostru de vedere. Vizează acordarea sprijinului pentru un Guvern care urmează să se constituie, în mod firesc de PNL, care ar trebui să dea și premierul. Urmează ulterior desemnării ca să se realizeze discuții, negocieri pentru obținerea unei discuții în Parlament”.

UPDATE 13:20: ProRomânia s-a prezentat la Cotroceni fără Victor Ponta. Delegația a fost condusă de Daniel Constantin. Acesta a spus că partidul susține alegerile anticipate. „Am avut o discuţie foarte bună cu domnul preşedinte Iohannis, am făcut o analiză a situaţiei pe care o avem în momentul de faţă la nivel politic. Domnul preşedinte a vrut să afle care este opinia noastră, cum credem noi că ar trebui să ieşim din această criză politică. În primul rând am reiterat ceea ce domnul preşedinte Ponta deja a spus în spaţiul public, dacă se va face o majoritate parlamentară pentru a se declanşa procedura de alegeri anticipată, suntem favorabili acestei idei. Din punctul nostru de vedere alegerile anticipate nu se pot organiza mai devreme de lunile mai-iunie atunci când avem şi alegeri locale”, a declarat Daniel Constantin potrivit news.ro.

UPDATE 12:45: PMP a ieșit de la consultările cu președintele. Susțin că vor „alegerea primarilor in două tururi” și eliminarea pensiilor speciale, pe care le consideră un furt. „Vrem ca noul Guvern să-și asume și modificarea numărului de parlamentari.” „Nu ne temem de anticipate, dar suntem conștienți că e doar o încercare de a păcăli electoratul. Parlamentarii nu vor pica două guverne succesive. Nu credem că se pot organiza anticipate și e bine să le spunem acest lucru cetățenilor”, a mai spus Eugen Tomac.

UPDATE 12:15: UDMR a fost la consultările cu președintele Iohannis. Kelemen Hunor a declarat, la ieșire, următoarele:

„Kelemen. Nu trebuie să pierdem nicio zi, avem nevoie de guvern validat cât mai repede. Nu avem nici măcar un proiect de buget pentru 2020. Este nevoie de o rectificare urgentă. Nu vrem extravaganțe, ordonanțe de urgență, etc. Nu credem în varianta anticipatelor deoarece ar însemna un guvern interimar până în primăvară, parlament dizolvat, ar însemna că nu avem buget până în iunie anul viitor.

Să arunci țara într-o astfel de criză înseamnă că ești inconștient, nu vezi riscurile. Dacă toți vor anticipate, suntem pregătiți, dar nu susținem această măsură.

Susținem un premier independent sau din UDMR, nu tehnocrat. Să fie susținut de partidele din Opoziție. Să nu facă excese, dar să aibă grijă de buget, fiscalitate, cheltuieli. Ultima soluție propusă, un guvern condus de Ludovic Orban. Riscurile unui guvern PNL, susținut de PSD dacă nu ar tăia salarii și pensii, sunt că se uzează. Nu știm ce măsuri vrea un astfel de guvern.”

UPDATE 11:55: Liderul USR, Dan Barna, după consultările cu președintele Iohannis:

„Am ajuns la un moment în care trebuie să scoatem România din criză. Alegerile anticipate sunt soluția morală, eficientă. Nu mai sunt argumente ca actuala guvernare să rămână în funcție. Este nevoie de un nou guvern cu obiectiv pentru anticipate. Ne bucurăm să vedem că și Ludovic Orban, chiar și Dăncilă vorbeau despre anticipate. Pare complicat, dar este exact ceea ce noi facem în politica românească. Ni s-a spus ca nu putem face multe din inițiativele noastre, dar am reușit. Vorbim despre anticipate de peste un an, și iată că se dovedește a fi parte din normalitate. România se însănătoșește. Când este o criză politică, soluția este întoarcerea la cetățeni.”

UPDATE 11:25: PNL este prima formațiune care s-a prezentat la consultările cu președintele Iohannis, la ora 11:00. La ieșire, președintele PNL Ludovic Orban a făcut câteva declarații de presă:

„Am prezentat președintelui mandatul acordat de PNL în cadrul consultărilor constituționale declanșate după căderea Guvernului PSD. Poziția noastră este clară: Dacă există posibilitatea unui acord pentru anticipate, susținem revenirea la popor. Dacă Președintele României ne solicită să formăm Guvernul, suntem dispuși să facem asta.

Suntem la debutul consultărilor, vom urmări pozițiile exprimate de celelalte formațiuni. Am urmărit toate declarațiile, dar suntem deschiși la dialog. Ne dorim ca formațiunile politice ce au contribuit la căderea Guvernului, să continue proiecte comune.

Suntem în faza consultărilor, dar să așteptăm decizia președintelui. Vom discuta cu toți posibilii parteneri pentru un program de guvernare. Sunt riguros în respectarea democrației. Nu vehiculez nume de posibili miniștri, voi prezenta public o listă a cabinetului.

Am dat jos PSD pentru că a făcut un rău imens României. Nu vom accepta ca, după astfel de lupte cu cei ce au călcat în picioare demnitatea românilor, PSD să participe în vreun fel la guvernare.

Legea Pensiilor este o lege în vigoare, iar noi respectăm legile în vigoare. Nu se pune problema reducerii salariilor, a pensiilor. Este o propagandă. Principalul nostru obiectiv este creșterea obiectivelor, dar să se bazeze pe creșterea investițiilor, pe productivitate, nu pe creșteri din pix.”

Klaus Iohannis a susținut ieri, la scurt timp după căderea Guvernului, o declarație de presă, în care a afirmat că va propune „o soluție de executiv cu mandat foarte clar: Guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea.

Reamintim că moțiunea de cenzură a fost fost depusă pe 1 octombrie, cu 237 de semnături, iar anunțul depunerii a fost făcut într-o declarație comună susținută de lideri ai PNL, USR, ALDE, Pro România, PMP și UDMR. Ulterior, pe 2 octombrie, Birourile permanente, dominate de PSD, au decis ca moțiunea să fie dezbătută și votată sâmbătă (5 octombrie). Calendarul a fost schimbat însă atunci, după ce ordinea de zi în care programată citirea documentului a fost respinsă, ceea ce a făcut imposibilă dezbaterea ei sâmbăta.

Moțiunea de cenzură a fost votată joi (10 octombrie) și a primit 238 de voturi favorabile, necesare fiind 233. Reamintim că ultima moțiune de cenzură a fost votată pe 18 iunie în Parlament și a fost respinsă, după ce a adunat 200 de voturi „pentru”, dintre cele 233 necesare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday