Știri verificate
Mureș. Accindent grav între Stânceni şi Ciobotani, pe DN15. Două persoane au murit în urma impactului dintre un camion şi o maşină. Traficul în zonă este blocat.
SUA. Directorul Secret Service și-a dat demisia, la o zi după audierea în Congres privind erorile agenției, de care a profitat tânărul care a încercat să-l asasineze pe Donald Trump.

-
Analiză Insider. Experții în arme strategice avertizează că războiul din Ucraina “a deschis cutia Pandorei”, țările europene urmând să-și dezvolte rachete cu rază lungă chiar și în situația în care un Donald Trump întors la Casa Albă ar reduce suportul pentru aliații din NATO.

Serviciul Copernicus al UE a determinat că incendiile de vegetație din emisfera nordică, în special din Rusia și Canada, în mai și iunie, au eliberat cea mai mare cantitate de fum din ultimele decenii. Mari cantități de carbon, ajunse în atmosferă, s-au extins până aproape de Polul Nord.

Arad. Trafic oprit pe DN7, pe ambele sensuri, la Nădlac, din cauza unui accident între trei TIR-uri, urmat de incendiu. Nu sunt raportate victime.
Studiu. Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv pentru cocaină. Concentrațiile au fost de peste o sută de ori mai mari decât la alte vietăți afectate de drogurile ajunse în apă prin canalizări.

-
Război Rusia – Ucraina. Rușii spun că ucrainenii au atacat, cu drone, un feribot ancorat într-un port din strâmtoarea Kerci, în regiunea Krasnodar. O persoană a murit și cinci au fost rănite.

Google a renunțat la eliminarea modulelor cookie din browser-ul Chrome, sub presiunea agențiilor de publicitate și a autorităților de reglementare. În ultimii patru ani, compania a susținut că elimină treptat modulele, pentru protejarea utilizatorilor.

Olt. Accident pe drumul dintre Slatina și Caracal (DN 64), în afara localității Brâncoveni. O persoană a fost rănită, în urma unui accident între două autoturisme.
Marea Britanie. BAE Systems a prezentat un nou prototip al aeronavei de luptă de generația a șasea. Tempest Fighter ar urma să aibă performanțe superioare față de F-35 american și să înlocuiască, peste 20 de ani, interceptoarele europene Eurofighter Typhoon.

Kamala Harris a strâns, în 24 de ore, suficiente declarații publice de susținere care să-i asigure numărul de delegați necesar, la convenția democrată din august, pentru a obține nominalizarea la președinția SUA. Niciun alt democrat nu și-a anunțat intenția de a intra în cursă.

Ungaria și Slovacia cer UE să intervină, după ce Ucraina a blocat tranzitul țițeiului rusesc către cele două țări din estul blocului comunitar. Avertizează că, în lipsa unui acord, se vor adresa unei curți de arbitraj.

Microsoft dă vina pe regulile UE, care ar fi dus la căderea a peste 8,5 milioane de computere la nivel global, săptămâna trecută. Spune că a obligat compania, din rațiuni de concurență, să permită mai multor furnizori de securitate să instaleze software la nivelul nucleului Windows.

Datoria Zonei Euro a continuat să crească, până la 88% din PIB în al doilea trimestru, pe fondul instabilității politice din Franța. Totuși, deficitul a scăzut de la 4% la 3,2%.

Croația. Atac armat într-un cămin pentru bătrâni, la est de Zagreb. UPDATE: Un bărbat, veteran de război, a împușcat mortal șase persoane și a rănit mai multe persoane.
SUA. Kimberly Cheatle, șefa Secret Service, spune că Thomas Crooks a fost identificat ca suspect înainte de tentativa de asasinare a lui Donald Trump, dar informația nu a fost transmisă. Recunoaște că incidentul este “cel mai semnificativ eșec operațional din ultimele decenii al Secret Service”.

China plănuiește să crească vârsta de pensionare, treptat, în condițiile îmbătrânirii populației și a scăderii natalității. În prezent, bărbații se pot pensiona la 60 de ani, cu circa cinci ani mai devreme decât în majoritatea economiilor dezvoltate.

Joe Biden anunță că se retrage din cursa pentru Casa Albă. UPDATE. La jumătate de oră după anunțul inițial, președintele SUA le cere democraților să o nominalizeze pe Kamala Harris, actualul vicepreședinte, pentru a candida la președinție împotriva lui Trump.

Ryanair a înregistrat o scădere de aproape 50% a profitului, în perioada aprilie-iunie, deși numărul pasagerilor a crescut. Estimează că prețurile biletelor în această vară vor fi “semnificativ mai mici” decât anul trecut.

Rusia. Statuia lui Stalin dintr-un oraș din apropiere de Moscova a fost decapitată de un individ, aparent beat, înarmat cu un baros. Bărbatul a vandalizat și bustul lui Lenin, din același parc.

