UPDATE. Echipa de campanie a Kamalei Harris a emis o declarație în care aceasta confirmă că a strâns numărul de delegați necesar pentru a deveni candidatul Partidului Democrat. Anunțul a venit la doar o zi după ce Harris și-a anunțat intenția de a intra în cursa prezidențială, ca urmare a retragerii președintelui Joe Biden. Ultimele filiale statale care și-au anunțat public susținerea pentru Harris sunt New York și California, cu ajutorul cărora, arată CNN, numărul de voturi necesar (1976) pentru a obține candidatura la Convenția Demoncrată din 19 august a fost depășit. Totuși, delegații își pot schimba votul până atunci, iar Kamala Harris urmează să îl accepte la convenția de la Chicago, când își va anunța probabil și un vicepreședinte-coechipier.
Totodată, echipa de campanie anunță că a primit, în doar 24 de ore, donații de 81 de milioane de dolari, o sumă record, semnificativ mai mare decât estimările inițiale, de 50-60 de milioane.
Declarația completă a Kamalei Harris:
“Când mi-am anunțat intrarea în campanie pentru președinție, am spus că intenționez să cer și să câștig această nominalizare. În această seară, sunt mândră să anunț că mi-am asigurat sprijinul larg necesar pentru a deveni nominalizatul partidului nostru și, în calitate de fiică a Californiei, sunt mândră că delegația statului meu de origine a ajutat la promovarea campaniei noastre. Aștept cu nerăbdare momentul acceptării oficiale a nominalizării.
Sunt recunoscătoare președintelui Biden și tuturor celor din Partidul Democrat care și-au pus deja încrederea în mine și aștept cu nerăbdare să prezint poporului american argumentele noastre pentru a primi acest vot.
Aceste alegeri vor prezenta o opțiune clară între două viziuni diferite. Donald Trump vrea să ne ducă țara înapoi într-o perioadă în care mulți dintre noi nu aveau libertăți depline și drepturi egale. Cred într-un viitor care ne consolidează democrația, ne protejează libertatea de a decide când și cum dorim să facem copii și ne asigură că fiecare persoană are șansa nu doar de a se descurca în viață, ci de a progresa în viață.
În următoarele câteva luni, voi călători prin țară și voi vorbi cu americanii. Intenționez să unesc partidul nostru, să ne unim ca națiune și să-l învingem pe Donald Trump, în noiembrie”.
Știrea, în forma inițială:
Nancy Pelosi, unul dintre cei mai influenți membri ai Partidului Democrat, și-a anunțat, “cu imensă mândrie și optimism fără limite pentru viitorul țării”, sprijinul pentru Kamala Harris.
Nancy Pelosi (84 de ani) s-a numărat printre democrații care i-au sugerat actualului președinte, Joe Biden (81 de ani), să se retragă din cursa pentru un al doilea mandat la Casa Albă. În mod public, ea s-a limitat să spună că l-a încurajat pe Biden să renunțe, dar că este la latitudinea lui să decidă.
Potrivit CNN, urmează ca și Chuck Schumer, liderul majorității democrate din Senat, și Hakeem Jeffries, liderul minorității din Camera Reprezentanților, să facă anunțuri similare. Astfel, după ce chiar Biden a anunțat că o sprijină pe Harris, duminică, Barack Obama rămâne printre cei mai importanți democrați care nu și-au anunțat, deocamdată, susținerea pentru actualul vicepreședinte.
Obama este cel care a spus, public, că liderii partidului vor fi capabili să organizeze un proces din care să rezulte un candidat remarcabil, ceea ce sugerează că el dorește o selecție internă în cadrul partidului. O persoană apropiată de Obama a remarcat că fostul președinte nu și-a declarat susținerea nici pentru Joe Biden, până când acesta din urmă nu a rămas singurul candidat al partidului, în 2020, și a fost desemnat oficial la convenția democrată.
Surse alternative: Reuters, CNN
Foto: Laurence Agron | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.