Știri verificate
Germania. O nouă explozie s-a produs în centrul orașului Köln, în această dimineață, la 100 de metri de clubul în fața căruia, în urmă cu două zile, a avut loc un incident similar. Presa germană scrie că deflagrațiile par a fi legate de activitatea bandelor infracționale.

Firma taiwaneză care ar fi trebuit să livreze pagere pentru Hezbollah susține că aparatele care au explodat ieri, în Liban și Siria, au fost fabricate și distribuite de către o companie din Ungaria.

-
Platforma de comunicare criptată Ghost, folosită de organizații criminale din toată lumea, a fost închisă de Europol. Peste 50 de persoane au fost arestate, majoritatea în Australia.

IGSU trimite sute de paturi, saltele, perne și saci de dormit din rezerva de stat în județul Galați, unde mii de gospodării au fost afectate de inundații.
Raport Microsoft. Propaganda rusă a creat un videoclip fals, cu o actriță plătită să declare că, în 2011, ar fi fost lovită cu mașina de Kamala Harris, care ar fi fugit apoi de la locul faptei. Videoclipul s-a viralizat online, într-o tentativă de a afecta imaginea lui Harris, înainte de alegeri.

Blindsight, implantul cerebral al companiei Neuralink care promite să redea vederea și chiar să depășească performanțele ochiului uman, a fost desemnat “dispozitiv inovator” de către Autoritatea americană de Reglementare a Medicamentelor, ceea ce va facilita procesul de dezvoltare și de testare pe oameni.

-
Incident de securitate la Parlament. UPDATE: Poliția l-a prins, marți seara, pe bărbatul suspectat că a stropit cu benzină și a provocat un incendiu. Se cazase într-un hotel din București.

Studiu. Aproape 25% dintre substanțele chimice folosite în timpul producerii, ambalării și depozitării alimentelor au fost identificate în corpul uman. Unele dintre ele pot provoca cancer, tulburări endocrine sau afectează fertilitatea.

Liban. Peste 2.800 de persoane au fost rănite, în urma exploziei pagerelor a mii de membri ai Hezbollah. UPDATE: Guvernul libanez denunță “o agresiune criminală israeliană”, fără a prezenta dovezi.

Portugalia. Șapte persoane, printre care trei pompieri, au murit și alte peste 50 au fost rănite, în incendiile de vegetație care afectează țara de aproape o lună. În prezent, mai sunt 54 de focare.

Toate conturile de pe Instagram ale copiilor mai mici de 16 ani vor deveni private. Meta, compania-mamă, anunță lansarea “conturilor pentru adolescenți”, care au încorporate mai multe restricții de confidențialitate.

FT: Uniunea Europeană pregătește un cadru legal prin care să ofere Ucrainei împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro, fără ca Ungaria să se poată opună și fără participarea SUA.

Ursula von der Leyen a prezentat structura noii Comisii Europene. Roxana Mînzatu a fost propusă vicepreședinte și comisar pentru Educație și Competențe. Urmează audierile și votul în Parlament.

Presa ucraineană a publicat imagini cu ceea ce susține a fi un atac al Serviciului de informații militare al Ucrainei asupra unei baze rusești din Siria, folosită pentru fabricarea și testarea unor drone militare.

Analiză FT. Într-o singură generație, costul fotovoltaicelor a scăzut cu 99%, cel al turbinelor eoliene cu 61%, iar cel al bateriilor cu 97%. Omenirea a trecut “un punct ireversibil dincolo de care energia solară va ajunge inevitabil sursa principală de electricitate”, iar acest lucru va remodela politica globală.

Londra. Serviciul Național Medical a început să folosească drone pentru a transporta probele de sânge între laboratoare, în cadrul unui proiect pilot menit să diminueze semnificativ, la doar câteva minute, tranzitul acestora.

Ryan Routh, bărbatul suspectat că a vrut să îl asasineze pe Donald Trump, a fost pus sub acuzare, deocamdată doar pentru deținere ilegală a unei arme cu seria ștearsă. Presa americană a aflat că, în trecut, ucrainenii au considerat ilegale campaniile sale de recrutare.
Investigație WSJ. Rusia fură cerealele ucrainenilor din teritoriile ocupate și le vinde foarte ieftin aliaților săi – Iran, Siria, Venezuela și chiar rebelilor houthi din Yemen. A încasat până acum peste șase miliarde de dolari din acest comerț ilicit, bani cu care își finanțează războiul.

Cutremur produs în Vrancea-Buzău. UPDATE. Deși s-a simțit la distanțe de sute de kilometri (până la Chișinău) seismul de 5,4 Richter nu a produs pagube materiale sau victime.
Analiștii finaciari cred că Apple se confruntă cu o cerere mică al nou lansatului telefon iPhone 16, având în vedere termenele de livrare mult mai scurte. Acțiunile companiei scad cu -3%.
