Știri verificate
Fostul director al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, trimis în judecată de DNA. Este acuzat că a delegat în funcții de conducere două persoane care nu aveau competențele necesare ocupării posturilor.

București. Peste trei sute de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 și 6 râmân fără apă caldă în următoarele zile. Termoenergetica efectuează lucrări de înlocuire, modernizare și reparații la rețeaua de termoficare.
-
Primul comisar pentru Apărare al UE vrea norme obligatorii pentru țările membre, care să stabilească un nivel minim de muniție și materiale de război. Explică faptul că achiziția și depozitarea de armament ar trebui să funcționeze la fel ca aranjamentele pentru gaze naturale, între țările membre.
Pakistan. Atac cu bombă, duminică, asupra unui convoi de diplomați străini, printre care ambasadori din Rusia și Iran. Un polițist a murit și trei au fost răniți, dar oficialii au fost transportați în siguranță în capitală.

Analiză FT. Băncile americane au făcut profituri de o mie de miliarde de dolari, pe baza politicii Fed de combatere a inflației – au majorat dobânzile la împrumuturi, dar nu și la depozite. Europa a evitat fenomenul, prin impunerea unor taxe pe profiturile excepționale.

Germania. Alegeri locale în landul Brandenburg, din jurul Berlinului. Partidul lui Scholz (SPD) a câștigat la limită scrutinul, cu 32% din voturi, dar scorurile mari obținute de extrema dreaptă (AfD, 29%) și de extrema stângă (BSW, 14%) lasă partidele de centru fără majoritate.

-
Elon Musk anunță că SpaceX intenționează să trimită cinci nave fără echipaj pe Marte, în următorii doi ani, cu scopul de a pregăti viitoarele misiuni cu oameni. Explică faptul că eșecul acestora ar amâna cu doi ani trimiterea echipajelor umane.

SUA vor să interzică softurile și componentele chinezești în mașinile autonome și în cele cu conexiune la internet, de teama că colectează date de la șoferi și pot controla de la distanță mașinile. Un anunț în acest sens este așteptat chiar săptămâna viitoare.

Rusia. Imaginile din satelit publicate de mai multe site-uri rusești sugerează că testul rachetei nucleare ”Sarmat” (Satan II) a eșuat, iar în poligon s-a format un crater și a avut loc un incendiu, posibil în urma unei explozii.

SUA. Mai mulți indivizi înarmați au deschis focul asupra unui grup de persoane, sâmbătă noapte, în apropierea campusului Universității din Alabama. Bilanțul inițial indică cel puțin patru morți și mai mulți răniți. Suspecții nu au fost prinși.

Tensiuni în Orientul Mijlociu. Hezbollah a lansat peste 100 de rachete asupra Israelului, în această dimineață, la câteva ore după ce armata israeliană a lovit sute de baze ale grupării teroriste din Liban. SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească de urgență Libanul.

Iran. Explozie într-o mină de cărbune, aflată într-un oraș din nord-estul țării, provocată de o scurgere de metan. Cel puțin 50 de persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite.

Război în Ucraina. Volodimir Zelenski spune că folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei face parte din “planul de victorie” pe care i-l va prezenta președintelui Joe Biden, săptămâna viitoare.

Război Rusia – Ucraina. UPDATE: Armata Ucraineană susține că în depozitul pe care l-a atacat noaptea trecută în Krasnodar se afla muniție trimisă recent de Coreea de Nord.

Președinta BCE avertizează că economia mondială se confruntă cu aceleași presiuni care au dus la izolaționism economic în anii 1920 și, în final, la Marea Criză din 1929, precum război, pandemie și criză energetică.

Armata israeliană și Hezbollah confirmă uciderea lui Ibrahim Aqil, unul dintre liderii grupării teroriste, în atacul de amploare care a avut loc vineri, în capitala Libanului. În total, au murit cel puțin 14 persoane, inclusiv numeroși comandați de rang înalt ai Hezbollah.

Portugalia. Pompierii încearcă de o săptămână să stingă incendiile de vegetație care au cuprins centrul și nordul țării. Fumul degajat afectează semnificativ calitatea aerului și se va îndrepta spre Spania și Franța, în zilele următoare.

Reuters: Stațiile de emisie recepție, care au explodat în Liban și au provocat moartea a zeci de persoane, conțineau un compus exploziv, greu de detectat, amplasat în bateriile detașabile ale dispozitivelor.

Raport al Secret Service privind tentativa de asasinare a lui Trump din 13 iulie. Lacunele din comunicarea cu forțele locale, securizarea insuficientă a perimetrului și lipsa de promptitudine a agenților au dus la un “eșec” al misiunii.

Olanda. Un bărbat înarmat cu un cuțit a omorât o persoană și a rănit alta, la Rotterdam. Suspectul a fost reținut. UPDATE: Procurorii investighează o motivație teroristă a atacului.
