Știri verificate
ONU avertizează că topirea ghețarilor montani, care alimentează râurile, amenință aprovizionarea cu hrană și apă a două miliarde de oameni din întreaga lume. În ultimii 25 de ani, cei din Alpi și Pirinei au pierdut 40% din volum, iar cei din estul Africii 80%.

FT: Prim-ministrul britanic se orientează către sprijinul aerian și maritim acordat Ucrainei, ca parte a unei posibile misiuni de menținere a păcii. Inițial, insista și asupra desfășurării de trupe la sol, pentru descurajarea Rusiei.

-
Președintele interimar Bolojan, după summitul Consiliului European: Statele europene vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun, în perioada următoare. Fiecare țară va prezenta Bruxelles-ului o aplicare de finanțare.

UE amână, cu două săptămâni, intrarea în vigoare a primei runde de tarife pentru importurile de bunuri din SUA. Oferă, astfel, timp pentru negocieri suplimentare.

Mai mult de jumătate dintre europeni îl văd pe Donald Trump ca pe un “inamic al Europei”, potrivit unui sondaj realizat în nouă țări europene. Totuși, nivelul de neîncredere al președintelui american este mai ridicat în țările vestice decât printre români și polonezi.

Analiză BBC. Tesla are nevoie de un nou director executiv, mult mai dedicat, pentru a se putea redresa după scăderea vânzărilor și problemele de imagine aduse de Elon Musk, ale cărui acțiuni politice au provocat proteste și boicoturi. Compania trece prin una dintre cele mai dificile perioade.

-
WSJ: Xi Jinping este foarte nemulțumit că compania din Hong Kong ce controlează capetele canalului Panama le cedează unui fond de investiții american. Președintele chinez ar fi vrut să folosească canalul în viitoare negocieri cu Donald Trump și numește tranzacția “o trădare”.

Campanie de tip phishing în numele ANAF. Infractorii cibernetici trimit e-mailuri care par a proveni de la Serviciul Clienți al agenției, despre o presupusă rambursare de taxe, iar victimele sunt îndemnate să acceseze un link.

Reuters: CIA l-a informat pe Trump, acum o săptămână, că trupele ucrainene nu sunt încercuite la Kursk, dar că au pierdut mult din suprafața controlată. Totuși, președintele a continuat să susțină contrariul.

Peste 25 de melodii neterminate ale rapperului Eminem au fost furate de un fost colaborator, un inginer de sunet, care apoi le-a vândut online. Riscă până la 15 ani de închisoare.

SUA. Tesla recheamă în service 46 de mii de vehicule Cybertruck, din cauza unui panou exterior care se poate detașa în mers. Anul trecut, a fost producătorul auto cu cele mai multe rechemări în service (20% din total).

Analiză FT. Anunțul companiei chineze BYD, privind saltul tehnologic în domeniul bateriilor auto, ar putea implica un electrolit solid și un sistem mult mai sofisticat de răcire. La o viteză de încărcare ce conferă o autonomie de 400 km în cinci minute, Tesla este depășită de patru ori și este de două ori mai rapid decât sistemele la care Mercedes și BMW încă lucrează.
Producătorul ChatGPT a lansat versiunea “pro” a modelului AI o1. Cu un preț de pornire de 150 de dolari, OpenAI susține că este capabil să ofere răspunsuri “mai bune și mai de încredere”. Experții sunt sceptici cu privire la performanțele sale.

Război Rusia – Ucraina. Atac cu drone al ucrainenilor asupra bazei aeriene Engels, care găzduiește bombardiere strategice, capabile să efectueze atacuri nucleare. Incendiu de amploare în zona pistelor. La rândul lor, rușii au bombardat masiv un oraș din centrul Ucrainei, provocând mai multe avarii unor blocuri de locuințe.

Turcia. Proteste violente au izbucnit la Istanbul, după ce primarul orașului – unul dintre principalii rivali ai lui Erdogan, a fost reținut. Deși manifestațiile au fost interzise timp de patru zile și accesul la rețelele de socializare restricționat, susținătorii lui Ekrem Imamoglu au ieșit în stradă.

Germania își avertizează cetățenii care călătoresc în SUA că pot fi reținuți la frontieră sau expulzați, chiar dacă au vize de intrare. “Actualizarea recomandărilor de călătorie” vine după ce trei germani, dintre care unul profesor, posesor de permis de ședere permanentă, au fost arestați.

Prim-ministrul britanic a urcat la bordul unuia din submarinele UK înarmate cu rachete nucleare. Evenimentul, menit să pună Rusia la respect, a reușit să scoată în evidență însă exact vulnerabilitatea Marinei Regale, ale cărei nave sunt învechite și nu reușesc să asigure o rotație eficientă.

Trump i-a sugerat lui Zelenski faptul că trecerea centralelor ucrainene în proprietate americană ar reprezenta “cea mai bună formă de protecție asupra infrastructurii țării”.

CNN: Pentagonul plănuiește reduceri semnificative la vârful armatei americane, în contextul efortului Administrației Trump de a reduce cheltuielile. Printre altele, este analizată comasarea Comandamentului European cu cel pentru Africa.

SUA. Rezerva Federală menține dobânda de referință și atenționează că tarifele impuse de Administrația Trump încep să îngreuneze procesul de reducere a inflației. A revizuit în creștere prognoza de inflație, la final de an.

