Știri verificate
The Guardian: Un general american avertizează că Administrația Trump și secretarul Apărării, Pete Hegseth, încearcă să politizeze conducerea armatei SUA “într-un mod fără precedent, comparabil cu epurările staliniste”. Demiterile din vârful Pentagonului și ordinele controversate (loviturile din apele Americii Latine) subminează independența armatei.

Război Rusia – Ucraina. Ucrainenii au atacat cu drone rafinării rusești, noaptea trecută. Explozii au fost raportate în mai multe regiuni din Rusia, iar în Tver fragmente dintr-o dronă au lovit un bloc. O persoană a murit.

-
New York. Nicolas Maduro și soția sa au pledat nevinovați, în prima sesiune de audieri de la arestarea lor din weekend. Nu au cerut deocamdată eliberarea pe cauțiune, dar Maduro a precizat că este în continuare președintele Venezuelei.

Prim-ministrul Danemarcei avertizează că un atac al SUA asupra Groenlandei “ar duce la destrămarea NATO și a ordinii de securitate postbelice”, după ce Donald Trump a reluat amenințările privind preluarea teritoriului din “motive de securitate”.

Ucraina. Președintele Zelenski continuă restructurările în fruntea agențiilor și serviciilor. L-a înlocuit pe șeful Serviciului de Securitate, responsabil pentru cele mai importante misiuni pe teritoriul Rusiei, cum ar fi distrugerea, anul trecut, a bombardierelor strategice.

Un expert britanic în siguranța AI avertizează că guvernele statelor nu fac suficiente eforturi pentru a se adapta modificărilor cu care inteligența artificială vine. Evoluția rapidă a sistemelor AI ar putea depăși capacitatea autorităților de a gestiona eficient riscurile de siguranță.

-
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care reglementează plata pensiilor private. Prevede că toate persoanele, inclusiv bolnavii oncologici, vor putea retrage inițial doar 30% din suma totală, iar restul eșalonat pe opt ani.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape +4% în anul 2025, față de 2024. În luna decembrie, acestea au înregistrat o creștere de peste +54%, față de aceeași lună din 2024.

Fotbal. Antrenorul Ruben Amorim a fost demis de Manchester United, după un an și două luni, în urma rezultatelor slabe, dar și a unor dispute cu conducerea legate de transferuri și de lipsa controlului asupra echipei. Clubul se află pe locul 6 în Premier League.
Olanda. Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate din Europa, anulează 450 de zboruri, din cauza ninsorii și a frigului.

Cotațiile aurului și argintului cresc cu peste 2%, respectiv peste 4%, în urma operațiunii SUA de capturare a președintelui Venezuelei. În schimb, prețul țițeiului european scade la 60 dolari/baril, după două săptămâni.
Samsung vrea să-și dubleze în acest an numărul dispozitivelor mobile (smartphone-uri, tablete) dotate cu inteligență artificială bazată pe modelul Gemini al Google, până la 800 de milioane.

Cuba anunță că 32 de membri ai forțelor sale de securitate au fost uciși în atacul american asupra Venezuelei. Aceștia desfășurau misiuni în Venezuela, la cererea autorităților din această țară.

Președintele Chinei atrage atenția că “acțiunile unilaterale și de intimidare afectează ordinea internațională”, cu referire la operațiunea SUA de capturare a lui Nicolas Maduro. Xi Jinping cere tuturor țărilor să respecte dreptul internațional.

Circulație în condiții de iarnă, cu carosabil acoperit de zăpadă, în 19 județe, luni dimineață. Camioanele nu pot circula pe DN1, de la Nistorești (Prahova) până la limita cu județul Brașov, pentru a nu îngreuna operațiunile de deszăpezire.
Donald Trump a amenințat-o pe lidera interimară a Venezuelei, despre care a spus că ar putea avea o soartă mai rea decât a lui Nicolas Maduro, dacă nu se va conforma cerințelor SUA.
Donald Trump își extinde amenințările, după raidul din Venezuela. Afirmă că o intervenție militară în Columbia “sună bine” și îl numește pe președintele Gustavo Petro (un critic al lui Trump) “un om bolnav căruia îi place să vândă cocaină în SUA, dar care nu va mai face asta mult timp”. Separat, insistă că “ne trebuie în mod absolut Groenlanda, iar UE are nevoie ca aceasta să fie a noastră”.

Secretarul american de Stat declară că SUA controlează “doar politica” Venezuelei. Arată că americanii au la dispoziție diverse pârghii de influență, dar că Donald Trump nu exclude, la acest moment, trimiterea de militari în țară.

Analiză. Numărul autoturismelor electrice îl va depăși pe cel al mașinilor pe motorină în UK, până în 2030. Londra va fi primul oraș fără mașini pe motorină, datorită zonelor cu emisii foarte scăzute.

Germania. Un grup de activiști de extremă stânga a revendicat incendierea infrastructurii electrice din Berlin, în urma căreia 45 de mii de locuințe au rămas fără curent. Susține că, în acest fel, luptă împotriva companiilor care exploatează combustibili fosili.

