Știri verificate
Danemarca. Premierul Mette Frederiksen a convocat alegeri parlamentare în martie, cu câteva luni înainte de termenul-limită. Frederiksen mizează pe creșterea popularității, după ce s-a opus amenințărilor lui Donald Trump de a prelua Groenlanda și a mobilizat liderii europeni.

Raport. Cluburile de fotbal din ligile europene de top au avut, anul trecut, pierderi de peste un miliard de euro, în ciuda faptului că veniturile au crescut la mai mult de 30 de miliarde. Chelsea a avut cel mai mare declin.

-
Directorul FBI a concediat cel puțin zece angajați ai instituției care au lucrat la ancheta privind documentele clasificate păstrate de Donald Trump la reședința sa din Mar-a-Lago, conform presei internaționale. Kash Patel este nemulțumit că FBI îl monitorizase pe durata anchetei, când se știa că este apropiat al lui Trump, dar nu ocupa funcții publice.

Studiu. Inteligența artificială își dublează capacitatea la un interval de șapte luni. Avansul este atât de rapid încât cercetătorii cred că în curând va fi dificil chiar de măsurat corect progresul ChatGPT sau Claude. Implicit, nici impactul modelelor AI asupra societății nu va mai putea fi evaluat foarte clar.

SUA. Un fost pilot american de vânătoare și instructor pe aeronavale “invizibile” F-35 a fost arestat pentru că ar fi antrenat aviația chineză și va fi judecat pentru acțiuni care afectează securitatea națională. Este al doilea caz de acest fel din ultimii ani.

Cuba. Confruntare pe coasta de nord a țării, între poliția de frontieră și mai multe persoane aflate într-o șalupă înmatriculată în SUA. Grănicerii au ucis patru persoane și au rănit alte șase, după ce acestea au deschis focul asupra autorităților. Toți atacatorii sunt cubanezi dați în urmărire.
-
Marea Britanie neagă că ar fi fost suspendat procesul de ratificare a acordului privind Insulele Chagos. Anterior, viceministrul britanic de Externe a precizat că procesul este “întrerupt temporar”, în contextul în care au loc discuții cu SUA privind acest subiect.
Tensiuni tot mai mari între Ungaria și Ucraina. Viktor Orban pretinde, fără a prezenta dovezi, că ucrainenii ar pregăti sabotarea obiectivelor energetice strategice ale Ungariei. Prim-ministrul maghiar a dispus chiar suplimentarea măsurilor de securitate în apropierea acestora și a interzis folosirea dronelor în apropierea graniței dintre cele două țări.

Alertă aeriană în Tulcea, miercuri seara. O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României, pe la Sfântu Gheorghe, în timpul unor atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. A zburat aproximativ 30 km, până la Sulina, după care a trecut în Ucraina. Două avioane de luptă F-16 de la Baza Fetești au fost ridicate de la sol.
Reuters: Administrația Trump le cere diplomaților să descurajeze încercările altor state de a reglementa modul în care companiile americane folosesc datele utilizatorilor. Susține că astfel de măsuri ar îngreuna dezvoltarea AI.

Barcelona. Autoritățile locale vor dubla taxa pentru turiști, până la 15 euro pe noapte, din aprilie. Urmăresc, astfel, să reducă numărul de vizitatori și să finanțeze construirea de locuințe la prețuri mai accesibile.

Google a blocat infrastructura folosită de un grup de hackeri cu legături cu China, care a spionat zeci de entități din 42 de țări. “Gallium” vizează de peste zece ani organizații guvernamentale și companii din sectorul telecomunicațiilor.

Aston Martin va concedia în jur de 600 de angajați (20% din total), ca parte a unui plan menit să reducă pierderile și să economisească 45 de milioane de euro anual. Constructorul britanic de mașini de lux are în prezent datorii de 1,6 miliarde de euro, accentuate de tarifele vamale din SUA și diminuarea cererii în China.
Primarul Slatinei anunță că va propune scoaterea tuturor sălilor de jocuri de noroc din oraș, la prima ședință a Consiliului Local. Decizia, după ce guvernul a adoptat o ordonanță care le permite primăriilor să decidă funcționarea acestora în localitate.
Meta a încheiat un acord de 60 de miliarde de dolari cu AMD, pe cinci ani, pentru achiziția de cipuri avansate de AI și o participație de 10% în companie. Tranzacția marchează orientarea companiei către dezvoltarea infrastructurii și a centrelor de date AI, în locul competiției directe cu marii dezvoltatori.

Friedrich Merz spune că Germania dorește o cooperare economică mai profundă și mai echitabilă cu China, în cadrul unei întâlniri cu premierul chinez Li Qiang. Cancelarul german efectuează prima sa vizită oficială în China.

Paramount Skydance și-a îmbunătățit oferta pentru preluarea Warner Bros. Oferă 31 de dolari pe acțiune, cu un dolar în plus, și a mărit la șapte miliarde de dolari taxa pe care o va plăti dacă tranzacția nu va primi aprobarea autorităților. Consiliul WBD va analiza oferta, iar dacă o va considera mai avantajoasă, Netflix va avea patru zile să vină cu o nouă propunere.

Turismul a frânat puternic de sărbători, iar sectorul serviciilor a înregistrat scădere pe tot anul 2025. Au fost afectate inclusiv sălile de jocuri de noroc (de păcănele), deși în decembrie românii au părut mai interesați de acestea decât în restul anului.
Meteorologii anunță ploi, ninsori și vânt în mare parte din țară, până joi dimineața. La munte va bate vântul și va troieni zăpada, iar la altitudini de peste 1.500 de metri va fi viscol. Cod Galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, în vestul și sud-vestul Olteniei și în nordul Dobrogei.
Turcia. O aeronavă F-16 s-a prăbușit, noaptea trecută, în apropierea autostrăzii Istanbul – Izmir. Pilotul a murit. Cauza accidentului nu a fost, încă, stabilită.

