Știri verificate
Galați. Incendiul de vegetație de la Târgu Bujor a fost stins.

Marea Britanie. Programul guvernamental de “deradicalizare”, lansat acum 20 de ani, arată că adolescenții de 11-15 ani sunt cei mai vulnerabili la extremism. Timpul mare petrecut online, amplificat de lipsa educației, face ca aceștia să devină violenți și să dezvolte rapid simpatii pentru organizații teroriste sau grupări extremiste.

-
Consiliul Superior al Magistraturii îl acuză pe președintele Dan, într-o scrisoare deschisă, că blochează inexplicabil activitatea instanțelor, pentru că nu a semnat 50 de decrete pentru pensionare, respectiv pentru numirea în funcție, de noi judecători.

Meteorologii anunță furtuni în aproape toată țara, în această după-amiază. Cod Roșu, cu vijelii puternice și vânt de până la 100 km/h, în Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. Avertizarea de caniculă, inclusiv Codul Roșu pentru județele din sud, a fost prelungită până miercuri dimineață.
Sondaj INSCOP. AUR ar obține peste 40% dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. PSD este în cădere în preferințele de vot ale românilor – ar obține 13,7% din voturi, un scor mai slab decât PNL (17,3%) și apropiat de cel al USR (13,1%).

București. Protest al sindicaliștilor din Sănătate și Educație, în fața parlamentului, înaintea ședinței în care guvernul își asumă răspunderea pentru pachetul fiscal. Manifestații au loc și în țară, în fața caselor de pensii sau a prefecturilor.

-
Incendiu în Deltă. UPDATE: Cele două elicoptere Black Hawk și-au terminat misiunea de a ține sub control incendiul reaprins duminică dimineață, din cauza caniculei. În total, s-au efectuat 126 aruncări (315 tone de apă). Au ars 300 de hectare, dintre care 30 de pădure.
The Guardian: Zeci de cetățeni israelieni au fost contactați de agenți iranieni prin mesaje anonime, pentru a realiza mai multe misiuni în Israel, în schimbul unor remunerații. La început, sarcinile erau simple, dar în timp ajungeau la tentative de asasinat.

SUA. Secretarul Trezoreriei avertizează că taxele vamale americane aplicate importurilor din anumite țări vor reveni la cotele stabilite de Donald Trump în aprilie, dacă acestea nu încheie acorduri cu Washingtonul, până pe 9 iulie.

Inundații catastrofale în Texas. UPDATE: Bilanțul deceselor urcă la 21 de copii și 38 de adulți, numai în comitatul Kerr, centrul statului. 11 fete din tabăra distrusă de viitură rămân dispărute.
Studiu. Perioadele de căldură extremă, de peste 32 de grade, nu se mai limitează la lunile de vară. Orașele europene sunt străbătute de sezoane caniculare din mai până în octombrie, iar Atena, Tirana, Lisabona și Madrid sunt cele mai afectate.

Trenurile vor circula cu viteză redusă în zilele următoare, din cauza temperaturilor mari la nivelul șinei. Aproape toată țara este sub avertizare de caniculă.

Analiză BBC: Donald Trump se folosește de “Teoria Nebunului” pentru a schimba lumea. Și-a transformat imprevizibilitatea într-un atu strategic și politic, ridicând-o la statutul de doctrină.

S-a reluat circulația pe sensul spre București al A2, între Murfatlar şi Feteşti. Traficul a fost redirecționat prin Medgidia mai multe ore, în urma unui carambol între șase mașini, la Km 171.
Canicula se extinde luni în aproape toată țara. Județele din Oltenia și Muntenia, inclusiv Bucureștiul, intră sub Cod Roșu, cu temperaturi de până la 41 de grade. Marți, valul de căldură se va menține în sud, est și centru.
Secretarul general al NATO spune că China ar putea încuraja Rusia să atace un stat membru al Alianței, pentru a distrage atenția SUA de la regiunea Indo-Pacific. Astfel, Beijingul ar putea invada Taiwanul.

Analiză The Guardian. Deși episoadele de vreme extremă sunt din ce în ce mai dese și afectează tot mai multe persoane din întreaga lume, partidele extremiste, care neagă existența schimbărilor climatice, devin tot mai populare.

Paris. Sena a fost redeschisă azi pentru înotători, după mai bine de un secol. Curățarea fluviului a costat 1,4 miliarde de euro, iar eforturile pentru igienizarea apei au fost intensificate de Jocurile Olimpice de anul trecut.

Marea Britanie. Sute de stații de încărcare pentru vehicule electrice au fost vandalizate. Pe fondul scumpirii cuprului, hoții extrag metalul din cabluri, ceea ce împiedică șoferii să își alimenteze mașinile.

București. Incendiul de la Afi Palace Cotroceni, cel mai mare mall din capitală, a fost localizat și se acționează pentru lichidare. Au ars mai multe panouri fotovoltaice și izolația de la nivelul acoperișului, pe o suprafață de 90 de mp. Aproximativ 2.300 de persoane s-au autoevacuat. O persoană a suferit un atac de panică, dar nu sunt alte victime.

