Cei șase adolescenți aveau vârste cuprinse între 14 și 15 ani la momentul atacului. Aceștia urmează să fie judecați cu ușile închise la un tribunal pentru minori, fiind suspectați că l-au căutat pe profesorul de istorie și l-au identificat pe acesta în fața ucigașului în schimbul unor sume de bani.
Audierile vor dura până pe 8 decembrie, iar în cazul în care adolescenții sunt găsiți vinovați, riscă să fie condamnați la 2 ani și jumătate de închisoare. Unul dintre minori este o fată care le-ar fi spus părinților ei că profesorul Samuel Paty ar fi arătat caricaturi ale Profetului Mahomed în clasă, însă ea va fi învinuită de acuzație falsă după ce s-a stabilit că de fapt nu se afla în clasă în timpul orei de curs. Un alt copil, care avea 13 ani la momentul respectiv, este acuzat că a declarat în mod eronat că Paty le-a cerut elevilor musulmani să se identifice și să părăsească sala de clasă înainte de a prezenta caricaturile.
Franța găzduiește cea mai mare comunitate musulmană din Europa și a suferit în ultimii ani un val de atacuri comise de militanți islamiști sau simpatizanți ai acestora. Samuel Paty, profesor de istorie, a fost ucis în 2020 în fața unei școli din Conflans-Sainte-Honorine, o suburbie din nord-vestul Parisului, de către un tânăr cecen, născut în Moscova, în vârstă de 18 ani. Atacatorul l-a ucis pe profesor cu un cuțit, iar mai apoi l-a decapitat. El a fost împușcat mortal de către polițiști la scurt timp după atac.
Uciderea profesorului a generat marșuri de solidaritate, la care au luat parte zeci de mii de persoane, la Paris, Lille, Lyon, Nantes, Toulouse, Strasbourg, Marsilia și Bordeaux. Crima i-a determinat pe unii profesori să se autocenzureze, pentru a evita o confruntare cu elevii și părinții pe tema religiei și a libertății de exprimare.
Surse alternative: Reuters, France24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.