UPDATE, ora 14.40: Ilie Bolojan a declarat, înaintea votului, că moțiunea reprezintă doar “un exercițiu de imagine”, acuzând opoziția că nu propune măsuri concrete pentru stabilitatea economică a României. De asemenea, premierul a criticat votul împotriva legii care autorizează doborârea dronelor rusești ce intră în spațiul aerian al României, afirmând că “este periculoasă” maniera în care partidele de opoziție precum AUR, SOS și POT se raportează la apărarea României.

Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan: 

  • Anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și de impozite. Ne vom axa pe continuarea investițiilor și pe reașezarea economiilor pe baze mai sănătoase.
  • În locul discuțiilor pe soluții, semnatarii moțiunii se concentrează pe haos și scandal.
  • Moțiunea arată că ei nu înțeleg contextul economic, social și geopolitic în care ne aflăm.
  • V-ați opus pe fiecare plan de restructurare, proiectelor pentru un sistem de sănătate mai bun, măsurilor de reformă fiscală prin care ieșeau la iveală firmele-fantomă, autorizării Armatei Române de a doborî dronele rusești.
  • Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, este dreptul opoziţiei s-o facă.
  • Mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării noastre.
  • Investiția în Apărare va genera locuri de muncă. Pașii din acest an au pus țara pe drumul cel bun.
  • România are nevoie de responsabilitate și să continue să meargă pe drumul corect, nu-și poate permite o criză economică, și nici politică.

Știrea inițială: 

Ședința comună a parlamentului pentru dezbaterea moțiunii intitulate ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” începe la ora 14.

De la ora 16, pe agenda Senatului se află ședința pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii simple împotriva Dianei Buzoianu, ministra Mediului. Moțiunea a fost inițiată grupul parlamentar “Pace – Întâi România” (format din foști parlamentari SOS) și de AUR, pe fondul crizei apei din Prahova și Dâmbovița.

Moțiunea împotriva guvernului a fost depusă pe 5 decembrie, la trei zile după ce Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind sistemul de pensii ale magistraților.

Tot pe 5 decembrie, Înalta Curte a decis să sesizeze Curtea Constituțională, care la ultimul termen a amânat pronunțarea până pe 28 decembrie, într-o zi de duminică. 

În forma actuală, proiectul prevede creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani, într-o perioadă de tranziție de 15 ani, creșterea vechimii în muncă la minimum 35 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net.

În octombrie, CCR a declarat neconstituțională o inițiativă asemănătoare, pe motiv că guvernul nu a așteptat avizul din partea CSM. Noul proiect a primit avizul, unul negativ, care este consultativ.

În cazul în care moțiunea nu primește numărul suficient de voturi pentru retragerea sprijinului guvernului, iar proiectul este declarat constituțional de către CCR, atunci poate fi promulgată de președinte.

De la învestire, în luna iunie, Guvernul Bolojan a supraviețuit unui număr de cinci moțiuni.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday