Legea a primit, săptămâna trecută, votul Camerei Deputaților, în calitate de primă cameră sesizată, iar astăzi pe cel al senatorilor, care au dat aprobarea finală. Pentru a intra în vigoare, mai trebuie promulgată de către președintele interimar, Ilie Bolojan. 

Proiectul de lege care reglementează modalitățile de intervenție pe timp de pace, în cazul dronelor care pătrund în spațiul aerian al țării, a fost adoptat de guvern la jumătatea lunii decembrie, apoi trimis în parlament. Acesta a fost inițiat după zecile de cazuri de pătrundere a dronelor sau fragmentelor de drone rusești în spațiul aerian al României, începând cu toamna anului 2023. Primul astfel de incident s-a înregistrat în septembrie 2023, în localitatea Plauru din județul Tulcea.

Printre măsurile de reacție pot fi luarea sub control al zborului acestora, neutralizarea – prin dezactivarea funcțiilor de comandă și control, sau distrugerea – aceasta din urmă se aplică ca soluție de ultimă instanță. “Măsurile sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor”.

Foto: Ovidiu Micsik/Inquam Photos

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday