Marea Britanie. Regina Elisabeta a II-a a numit-o oficial prim-ministru pe Liz Truss și a desemnat-o să formeze un nou guvern. Anterior, Boris Johnson și-a înaintat demisia.

După ceremonia de la Castelul Balmoral din Scoția, Liz Truss va călători la Londra, unde va susține o conferință de presă la sediul guvernului din Downing Street. Este așteptată ca în cursul zilei de astăzi să anunțe și componența noului cabinet. Liz Truss devine al 15-lea premier al Marii Britanii din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a, fiind totodată a treia femeie prim-ministru din acest interval.

Pentru prima dată în cei 70 de domnie ai Reginei, noul premier al Marii Britanii este desemnat în Scoția, la Castelul Balmoral. În urmă cu o săptămână, un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a transmis că Regina Elisabeta a II-a nu va putea călători aproximativ 1.600 de km dus-întors, din Scoția spre Londra.

Liz Truss, ministru de Externe în Cabinetul Johnson, a câștigat cursa internă din Partidul Conservator. Liz Truss și Rishi Sunak, ministrul de Finanțe, erau ultimii doi candidați rămași în cursa pentru conducerea partidului și șefia guvernului britanic.

Surse alternative: BBC, Sky News

Folosim cookies