Liz Truss este actual ministru de externe în Cabinetul Johnson. Aceasta a câștigat cursa internă din Partidul Conservator. Liz Truss și Rishi Sunak, ministrul de finanțe, erau ultimii doi candidați rămași în cursa pentru conducerea partidului și șefia guvernului britanic.

Mâine, actual premierul Johnson va merge la Castelul Balmoral din Scoția, unde se află Regina Elisabeta a II-a, și își va înainta demisia. Ulterior, Liz Truss va fi invitată de Regina Elisabeta a II-a să formeze noul executiv.

Truss va deveni al patrulea prim-ministru al conservatorilor după alegerile din 2015. În această perioadă, țara a trecut prin mai multe crize, iar acum se confruntă cu ceea ce se prognozează a fi o recesiune lungă declanșată de inflația mare, care a atins 10,1% în iulie.

Ministrul de externe sub conducerea lui Boris Johnson, Truss, în vârstă de 47 de ani, a promis că va acționa rapid pentru a aborda criza costului vieții din Marea Britanie. Liz Truss a declarat duminică, înainte de anunțarea rezultatelor, că va lua măsuri imediate pentru a combate creșterea puternică a facturilor la energie și a deficitului de furnizare a energiei.

Provenită dintr-o familie de activiști de stânga, Truss a fost ea însăși membru în Partidul Liberal-Democrat în tinerețe, înainte de a se înscrie și a candida pentru conservatori. În 2016 a făcut parte din tabăra care a susținut rămânerea UK în UE, dar ulterior s-a răzgândit, declarând că dacă ar avea loc un nou referendum ar vota pentru Brexit.

Recent, Politico scria că doamna Lis Truss NU are o imagine bună în cancelariile europene sau în SUA, fiind simpatizată doar în Europa de Est: “Truss nu este tocmai o alegere populară pe scena globală. Ea va fi întâmpinată cu scepticism profund în mare parte din Europa de Vest și la Casa Albă. Sunt semne de întrebare și legate de relațiile cu noul guvern australian, iar la Moscova și la Beijing este disprețuită”.

Foto: Gints Ivuskans | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday