Context

  • Mai multe atacuri au avut loc în Franța. La jumătatea lunii, un profesor de istorie a fost ucis cu cuțitul și decapitat în fața școlii, după ce a arătat caricaturi cu Profetul Mahomed la o oră despre libertatea de exprimare. Ulterior, caricaturile au fost afișate în mai multe locuri din Franța. Joi, o femeie a fost decapitată și alte două persoane ucise lângă Catedrala din Nisa, iar alte persoane, înjunghiate cu cuțitul, au fost rănite.
  • În aceeași zi Franța a ridicat alerta teroristă la cel mai înalt nivel, după încă două atacuri, în corelație posibilă cu cel de la Nisa. În urma atacurilor, președintele Emmanuel Macron declara „Trebuie să fie foarte clar. A fost atacată întreaga Franţă. Nu vom ceda. Suntem atacaţi din cauza valorilor noastre, din cauza gustului libertăţii”.

Lumea islamică critică afirmațiile lui Emmanuel Macron și cere boicotarea produselor franțuzești. În Pakistan, poliția a tras pentru scurt timp cu gaze lacrimogene asupra protestatarilor care au vrut să manifesteze la Ambasada Franței. În Bangladesh, zeci de mii au mărșăluit pe străzin scandând „Boicotarea produselor franceze” și purtând bannere care îl numeau pe Macron „cel mai mare terorist din lume”.

„Macron conduce islamofobia. El nu cunoaște puterea Islamului. Lumea musulmană nu va lăsa acest lucru așa. Ne vom ridica și vom fi solidari împotriva lui”, a declarat unul din liderii protestelor. Alte proteste au avut loc și în orașele pakistaneze Karachi, Lahore și Peshawar.

În Ramallah, palestinienii au călcat în picioare un steag francez de dimensiuni mari, iar în Gaza sute de palestinieni au scandat  „Cu sufletele și sângele nostru vom răscumpăra Profetul”.

Sursă: Reuters

Sursă foto: Twitter/Mir Hatim

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday