Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat că PSD va continua să guverneze, în urma deciziei ALDE de a rupe coaliția cu social-democrații și de a ieși de la guvernare. Dăncilă consideră că decizia ALDE este de neînțeles: „Pentru noi este o decizie de neînțeles din partea ALDE, am încercat să vedem ce stă în spatele deciziei. Nu putem vorbi de restructurare, de un nou program de guvernare. Acesta e programul cu care au venit împreună PSD și ALDE”.

Dăncilă a mai declarat că PSD va folosi toate pârghiile astfel încât acest guvern să-și ducă programul de guvernare la capăt. „Bineînțeles că vom încerca negocieri pentru o majoritate în Parlament, nu pot să vă spun punct cu punct ce vom face dar vom folosi toate pârghiile. La sfârșitul săptămânii avem Comitet Executiv Național. Știu că sunt cele 45 de zile, ne vom întâlni, vom vedea dacă așteptăm, cum vom acționa. Să vedem dacă cerem în Parlament un vot de încredere, poate este o moțiune, vom vedea cum decurg lucrurile” a declarat șefa PSD.

Reamintim că Biroul Permanent al ALDE a decis ruperea coaliției cu PSD și ieșirea de la guvernare. Totodată, liderii ALDE au decis încheierea unei alianțe cu Pro România pentru susținerea lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale din toamnă.

Principalele declarații ale premierul Dăncilă:

„Am convocat CEX în urma deciziei ALDE de a abandona reponsabilitatea guvernării. Am vrut să discut cu președinții de organizație, să vedem opinia din teritoriu.

În unanimitate colegii au susținut că trebuie să continuăm guvernarea, avem responsabilitate față de cei care ne-au acordat votul, pentru programul de guvernare. Iată că trebuie să ducem mai departe aceste lucruri doar noi, PSD.

Este foarte important ce se întâmplă cu România dincolo de deciziile politice. Avem responsabilitatea de a ne ține promisiunile.

Dăncilă: Trebuie să continuăm guvernarea! ALDE – decizie de neînțeles

"Trebuie să continuăm guvernarea! Avem responsabilitate pentru implementarea programului de guvernare. ALDE a abandonat, e o decizie de neînțeles" – Viorica Dăncilă, după ce ALDE a rupt coaliția

Gepostet von Epoch Times Romania am Montag, 26. August 2019

Vom continua guvernarea, vom implementa programul de guvernare, iar dacă ALDE a decis ca miniștri să-și dea demisia vom numi interimari.

Pentru noi este o decizie de neînțeles din partea ALDE, am încercat să vedem ce stă în spatele deciziei. Nu putem vorbi de restructurare, de un nou program de guvernare. Acesta e programul cu care au venit împreună PSD și ALDE.

Am înțeles că domnul Tăriceanu a vrut să candideze din partea PSD, PSD a vrut propriul candidat, înțelegeam dacă ieșeau ca să-l susțină pe domnul Tăriceanu. Important este care sunt următorii pași pentru România și români.

Doamna Mănescu va rămâne în Executiv, are proiecte și cred că a dat dovadă de multă responsabilitate. Dincolo de interesele politice, de acțiunile de partid, trebuie să avem în vedere ce se întâmplă cu imaginea pe plan extern, să asigurăm stabilitate pe plan intern. Dacă și alți miniștri vor decide acest lucru își vor continua mandatele. Dacă își depun demisia se vor numi interimari, pentru Energie va prelua ministrul Economiei, pentru Mediu Ioan Deneș și pentru relația cu Parlamentul Radu Oprea.

Bineînțeles că vom încerca negocieri pentru o majoritate în Parlament, nu pot să vă spun punct cu punct ce vom face dar vom folosi toate pârghiile. La sfârșitul săptămânii avem Comitet Executiv Național. Știu că sunt cele 45 de zile, ne vom întâlni, vom vedea dacă așteptăm, cum vom acționa. Să vedem dacă cerem în Parlament un vot de încredere, poate este o moțiune, vom vedea cum decurg lucrurile.

Nu pot să știu ce face domnul Iohannis, am avut destule blocaje din partea dumnealui, s-ar putea să avem și altele. L-am anunțat că am trimis nominalizările către Cotroceni. Ca să faci restructurare trebuie o majoritate largă în Parlament, să te asiguri că ai pentru vot deputații și senatorii pentru o majoritate. Am considerat că nu e timpul acum să ne ocupăm de restructurare, vin alegerile prezidențiale, trebuie să fim concentrați, iar pentru mine este prioritar programul de guvernare.

Cred că trebuie să dăm dovadă de consecvență, să ne ținem promisiunile în fața electoratului.

Sunt anumite lucruri care se pot accepta și unele care nu. Cred că domnul Tăriceanu știa despre modul în care e alcătuit guvernul când a plecat cu PSD la guvernare. Dacă schimbam probabil de fiecare dată mai intervenea ceva. Cert este că ALDE a vrut să iasă de la guvernare și să se alăture Pro România.

Colegii au susținut să nu ieșim de la guvernare ca să nu dezamăgim electoratul. Oamenii ne-au votat ca să ducem guvernarea la capăt. Suntem un partid serios. Dacă va trece o moțiune de cenzură ne supunem votului Parlamentului și asta este situația. Sunt un om puternic, am o organizație puternica, cred că trebuie să dăm dovadă de putere și determinare.

Am alături de mine întreaga organizație PSD la nivel național. Domnul Negoiță este suspendat. Nu îmi este teamă de alegerile anticipate. Singura mea temere este să nu dezamăgim oamenii.”.

La finalul CEx, Mihai Fifor a anunțat că PSD va negocia cu toată lumea ca să rămână la guvernare. „Așa cum alții au negociat să ia de la noi, așa vom face și noi. Nu este vorba doar de UDMR, este vorba de parlamentari din toate formațiunile politice. Așa se negociază, cu fiecare în parte. Vom negocia fără niciun fel de problemă cu toată lumea”, a declarat Fifor.

De asemenea, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut o declarație de presă după reuniunea ALDE, în care a confirmat oficial faptul că partidul pe care îl conduce va ieși de la guvernare: „Colegii au luat decizia de a se renunța la guvernare. Nu este o decizie ușoară, însă guvernarea nu poate să rămână în reperele defensive în care a fost până acum.”, a spus Tăriceanu.

PNL a anunțat astăzi ca vă începe negocierile cu partidele politice, pentru a depune o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Și candidatul formațiunii USR PLUS la prezidențiale, Dan Barna, a cerut acord acord politic pentru declanșarea alegerilor anticipate, după anunțul ALDE. „În absența acestora, orice guvern s-ar forma acum ar presupune acceptarea unor compromisuri.”, a afirmat acesta

Călin Popescu Tăriceanu a mai afirmat, între altele, că ALDE cere tuturor miniștrilor săi să demisioneze din Guvern. Ramona Mănescu, ministru de Externe din partea ALDE, a declarat însă că nu va respecta decizia partidului: „Îmi asum să pierd eu, ca să nu piardă România pe plan extern”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday