USR PLUS a decis în cadrul ședinței de miercuri noapte că va cere ca premierul să fie schimbat din funcție. Alianța îi reproșează lui Florin Cîțu că “a aruncat țara în criză politică”.

USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Ne retragem sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică. Nu am girat şi nu vom gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare”, transmite USR PLUS printr-un comunicat de presă emis puțin după ora 12 noaptea.

“(…) solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern. În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, se mai arată în comunicat.

Discuţia despre ieşirea de la guvernare a fost declanșată de decizia premierului Florin Cîţu de a-l revoca din funcţie pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion. În acest context, USR PLUS menționează că “ministrul Stelian Ion este propunerea pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție”.

Foto: Inquam/George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday