Respingem ferm și condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporijie și Herson, din Ucraina. Prin subminarea în mod intenționat a ordinii internaționale bazate pe reguli și încălcând în mod flagrant drepturile fundamentale la independență ale Ucrainei, suveranitate și integritate teritorială, principii de bază – așa cum sunt consacrate în Carta ONU și în dreptul internațional – Rusia pune în pericol securitatea globală”, se arată în comunicatul Consiliului European.

Totodată, liderii europeni precizează, din nou, că nu recunosc “referendumurile” organizate de Rusia “drept pretext pentru pentru încălcarea în continuare a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, și, implicit, nici rezultatele false și ilegale ale acestora. 

UE mai spune că Ucraina “își exercită dreptul legitim de a se apăra împotriva agresiunii ruse pentru a recâștiga controlul deplin asupra teritoriului său și are dreptul de a elibera regiunile ocupate în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”.

În țară, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat prin care ”condamnă în termenii cei mai fermi semnarea așa-ziselor «acorduri de intrare în componența Federației Ruse» a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”.

MAE precizează că acordurile ”nu pot produce niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional, iar România nu recunoaște validitatea acestora, în special în ceea ce privește operarea vreunei modificări în privința apartenenței teritoriale a regiunilor ucrainene vizate la Ucraina”.

Într-un mesaj postat pe Twitter, președintele Klaus Iohannis a anunțat că ”Uniunea Europeană, inclusiv România, este ferm alături de Ucraina. Vom continua să oferim Ucrainei un sprijin economic, militar, social și financiar puternic”.

Reacția din partea Europei vine pe fondul discursului președintelui rus Vladimir Putin și semnarea documentelor prin care cele patru regiuni din Ucraina sunt anexate la Federația Rusă. Într-un lung discurs, liderul de la Kremlin a acuzat ”anglo-americanii” că s-ar afla în spatele sabotării conductelor Nord Stream și a numit Germania, Japonia și alte țări democratice ca fiind țări ocupate de “puterea colonială americană”.

Sursa: Comunicatul Consiliului European

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday