Știri verificate
Prețurile alimentelor în lume s-au majorat cu aproape 30% anul trecut, la cel mai mare nivel înregistrat în ultimul deceniu. ONU, sceptică cu privire la șansele ca avansul și piețele să se stabilizeze în 2022.
După două luni de scădere, prețurile produselor alimentare de bază au crescut la nivel mondial cu 3% în august, față de iulie, și se mențin cu o treime peste aceeași perioadă din 2020. Avansul, pe fondul recoltei reduse de cereale și al scumpirii zahărului și uleiului.
