Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, indicele FAO al prețurilor la alimente, care urmărește prețurile internaționale ale celor mai tranzacționate produse alimentare la nivel mondial, a fost în medie 127,4 puncte luna trecută, în creștere cu 3,1% față de luna iulie și cu 32,9% față de aceeași lună din 2020.

Prețul zahărului a crescut cu 9,6% în august față de iulie, pe fondul incertitudinilor privind producţia din Brazilia afectată de îngheț, țara fiind cel mai mare exportator de zahăr din lume. Scumpirea a fost atenuată de perspective bune de producție în India și Uniunea Europeană.

Prețul uleiului vegetal a crescut cu 6,7%, după ce uleiul de palmier s-a scumpit și a revenit la maxime istorice în cotațiile internaționale. Cotațiile pentru uleiul de rapiță și uleiul de floarea soarelui au crescut, de asemenea.

Prețul cărnii a crescut și el ușor în august, întrucât achizițiile puternice din China au susținut prețurile cărnii de ovine și bovine, iar cererea solidă de import din Asia de Est și Orientul Mijlociu a ridicat prețurile la carnea de pasăre. De asemenea, prețul lactatelor a crescut ușor în cursul lunii trecute.

Prețurile mondiale la grâu au crescut cu 8,8% din cauza așteptărilor legate de o recoltă scăzută în câteva țări mari exportatoare. În schimb, prețurile porumbului au scăzut cu -0,9%, deoarece perspectivele de producție din Argentina, UE și Ucraina au echilibrat prognozele de producție redusă din Brazilia și SUA. Prețurile internaționale ale orezului au continuat să scadă.

Pe fondul secetei cu care s-au confruntat mai multe țări producătoare importante, FAO a înrăutăţit estimările privind producţia mondială de cereale în 2021, care va ajunge la aproape 2,788 miliarde de tone, în scădere față de estimarea sa anterioară de 2,817 miliarde de tone. Cea mai importantă revizuire a fost în cazul producţiei de grâu, în scădere cu 15,2 milioane tone faţă de estimarea din iulie, în special din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Statele Unite, Canada, Kazakhstan şi Rusia.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday