Merrick Garland, Procurorul General al Statelor Unite, a susținut o scurtă declarație de presă pe tema perchezițiilor la clubul fostului președinte Donald Trump, din statul Florida. A fost prima luare de poziție a unui oficial din Departamentul Justiției, la trei zile după ce acțiunea a fost devoalată de Trump.

Declarația integrală a procurorului Merrick Garland: 

”Chiar în acest moment, Departamentul de Justiție (DoJ) a cerut unei instanțe să desecretizeze mandatul de percheziționare a proprietății, datorită interesului public substanțial. DoJ nu a făcut comentarii publice în ziua respectivă. În schimb, fostul președinte a confirmat public perchezițiile în acea zi.

Mandatul pentru percheziționare a fost autorizat de către o instanță federală, în urma stabilirii unei cauze probabile. Copii ale mandatului și inventarului de obiecte ridicate de FBI au fost furnizate consilierilor fostului președinte, care se afla la locație în momentul respectiv.

Aderarea sinceră la statul de drept este fundamentul Departamentului de Justiție și al democrației noastre. Respectarea statului de drept înseamnă aplicarea legii, fără frică sau favoruri. O mare parte din muncă ne-o desfășurăm departe de ochii publicului, pentru a proteja americanii și pentru a nu compromite anchetele.

Eu personal am luat decizia de a cere un mandat de percheziție instanței de judecată. Departamentul nu a luat această decizie cu ușurință. Unde este cu putință, căutăm soluții mai puțin intruzive ca alternative la percheziții. 

Nu voi rămâne tăcut când când integritatea FBI este atacată pe nedrept. Bărbații și femeile din Departamentul de Justiție sunt persoane dedicate și se pun în slujba poporului. În fiecare zi, protejează cetățenii de crime violente, de terorism și de alte amenințări, în timp ce își pun propria siguranță în pericol. Sunt onorat să lucrez cu ei”.

Acțiunea procurorilor federali la proprietatea lui Trump din statul Florida a creat un precedent pentru justiția americană, fiind prima dată când proprietatea unui fost președinte este percheziționată. De altfel, prin această anchetă, sistemul de justiție a fost pus în lumina publică cu câteva luni înaintea alegerilor pentru Congres, după cum a explicat NY Times într-o analiză publicată miercuri.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday