SUA. Democrații îi cer vicepreședintelui Mike Pence eliminarea imediată de la putere a președintelui Donald Trump de către cabinet. Tot mai mulți membri ai Administrației demisionează, dar Pence evită un răspuns clar.


Democrații și o parte a congresmenilor republicani au cerut  membrilor Cabinetului Trump să invoce al 25-lea Amendament care permite înlocuirea președintelui de la putere de către vicepreședinte, dacă mai mult de jumătate dintre membrii cabinetului consideră că acesta nu își mai poate îndeplini atribuțiile.

Context
Conceput pentru situația în care președintele este grav bolnav, acest amendament a fost introdus relativ recent (1967) și a fost activat ultima dată în timpul Administrației Bush JR, chiar de două ori, atunci când președintele a suferit intervenții chirurgicale iar vicepreședintele i-a preluat temporar prerogativele.

Acum, președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, au povestit că l-au căutat pe vicepreședintele Mike Pence, dar , după o așteptare de 20 de minute, de la cabinetul acestuia li s-a spus că vicepreședintele nu este disponibil. Mai târziu News York Times a raportat că Mike Pence nu este de acord cu înlocuirea de la putere a lui Donald Trump, în ultimele sale două săptămâni de mandat.

Totuși, parlamentarii americani iau în calcul declanșarea procedurii de demitere a președintelui. Aceasta ar presupune o punere sub acuzare de către Camera Reprezentanților, urmată de o judecare și un verdict de trimitere în Justiție de către Senat, moment în care președintele ar fi demis.

Donald Trump a mai trecut printr-o astfel de procedură acum mai puțin de un an – pe 18 decembrie 2019 el a fost pus sub acuzare de către Cameră (dominată de democrați) dar a fost achitat de către Senat pe 5 februarie 2020. Nu este clar dacă o astfel de procedură s-ar putea desfășura în câteva zile, având în vedere că Trump mai rămâne la Casa Albă până pe 20 ianuarie, dar ea ar deschide calea unei urmăriri penale a acestuia, care oricum nu este exclusă.

Reamintim că pe 6 ianuarie Congresul Statelor Unite a fost luat cu asalt și ocupat de o mulțime de susținători ai lui Donald Trump, care au încercat (și temporar au și reușit) să împiedice validarea rezultatului alegerilor din noiembrie. Mulțimea a plecat în marș de la Casa Albă, după un miting promovat de Trump și la care acesta le-a spus explicit susținătorilor săi că trebuie să meargă la Capitoliu. Ulterior, acțiunea a fost catalogată de numeroși parlamentari (inclusiv republicani) dar și de președintele ales, Joe Biden, ca fiind “o insurecție” și “o tentativă de lovitură de stat”. Numeroși membri ai cabinetului și oficiali ai Administrației Trump au demisionat în semn de protest, chiar dacă președintele a revenit ulterior cu o declarație în care și-a condamnat suporterii, a admis pentru prima dată că a pierdut alegerile și a spus că va asigura o tranziție ordonată de putere, pe 20 ianuarie.

Surse alternative: Reuters, B.Insider, CNN

Folosim cookies