Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critică într-un comunicat de presă declarațiile Vioricăi Dăncilă din Parlamentul European, de miercuri, privind “abuzurile la care DNA i-a supus pe magistrați prin dosare contrafăcute”.
“Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligaţiei legale de a înregistra orice sesizare adresată de justiţiabili, inclusiv plângerile vizând magistraţii (peste 99% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraţilor vizaţi de aceste plângeri, reprezintă o afirmaţie gravă, nesusţinută factual şi nepermisă într-un stat de drept”, transmite secția de procurori a CSM.
“Atribuirea unor conotaţii negative generale soluţiilor de achitare, care în România se încadrează în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public.
Secţia subliniază faptul că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt supuse evaluării, sub aspectul legalităţii, numai judecătorilor. Afirmaţia că soluţiile pronunţate de magistraţi s-ar dispune dincolo de o astfel de evaluare făcută exclusiv de judecători, în afara cadrului legal ori ca efect al unor presiuni de orice natură, are un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei.
Secţia asigură că procurorii îşi exercită atribuţiile în conformitate cu rolul lor constituţional de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ca unic temei legea.
Secţia pentru procurori reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice.”
Declarația Vioricăi Dăncilă la care face referire CSM: “De la aceste abuzuri grave trebuie să începem. În ultimii patru ani, peste 3000 de magistrați au fost cercetați de DNA. Jumătate dintre ei au avut dosare. Nu o spun doar eu, o spun cu multă îngrijorare asociațiile de magistrați.
Prin astfel de dosare contrafăcute au fost înlăturați din funcție mai mulți judecători, un procuror general, un șef de parchet superior. Toți au fost achitați, dosarele clasate, dar ei au fost înlăturați.
Noile legi le redau judecătorilor independența. Nu este nicidecum restrânsă. Avem bună credință și ținem cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Fără Legile Justiției, Parchetele se întorc în era sovietică”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.